Unii nu cred că există Covid așa cum tefeloazele nu cred că există Dumnezeu. Diferența e că tefeloazele au imunitate când vine vorba despre pușcărie.
Covid există și nu e o răceală ușoară. E o gripă cu sufocare, e un fel de pneumonie. Ești ventilat cu un tub pentru trahee și respiri în ritmul acelui aparat. Trei săptămâni poate să dureze chinul ăsta, trei săptămâni! În aceste trei săptămâni, nu mănânci, nu vorbești, iți pierzi masa musculară. Dar nu masa musculară e paguba, fiindcă poți să-ți pierzi și viața.
Totuși, oamenii care nu cred că există Covid au dreptul să creadă că nu există Covid. Cu o singură condiție. Să se protejeze. De fapt, să îi protejeze pe cei care cred că există Covid și se tem de Covid. După sofistica asta, voi trece la lucruri concrete! Tu, panaramezule, care vrei să cadă Catedrala, tu, panaramezule, care ai profitat de focul de la Colectiv ca o salamandră oengistă ce ești, tu, panaramezule, mucles! Nu te apuca tu să-i cerți, panaramezule, pe cei care nu cred în Covid, dar respectă legea! Panaramezule! Să cadă Catedrala, nu? Mai ești anticorupt și scrii împotriva Bisericii? Panaramezule! Cuvântul „panaramez” desemnează un număr de câteva mii de pisoi agresivi din presă și de pe centurile de socializare.
Iar domnii care decid cine se internează, să o lase mai subțire! Să nu mai bage asimptomaticii în spital, că aici nu suntem în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”! Sau suntem? Apropo, să fac un Top „Zbor deasupra unui cuib de cuci!” 1. Cartea lui Ken Kesey. 2. Piesa de teatru. 3. Filmul cu Jack Nicholson. Am citit cartea la 12 ani, nu fiindcă aș fi fost precoce, ci pentru că era pe noptiera mamei. Iar piesa am văzut-o la 15 ani, la Național. Costel Constantin a fost peste Jack Nicholson, în rolul lui McMurphy și am proprietatea termenilor. Excelent a fost și Florin Piersic, în rolul Indianului. A tăcut toată piesa, a fost expresiv. În rolul lui Billy Bibbit – Bleonț. Foarte bun și el, mai bine se lăsa după „Zbor…”. Iar când a apărut pe scenă Cezara Dafinescu, în rol de curvă (fetele vesele erau Cezara Dafinescu și Viviana Alivizache), mi-a crescut încă un picior între celelalte două.
Dar să mă întorc. E dreptul oamenilor să nu creadă în Covid. Și asimptomaticii – acasă! În izolare și să respecte regulile. Dacă nu le respectă, la pârnaie. În Romania e nevoie de puțină pușcărie obligatorie, că prea ați uitat de vremurile în care orice român care dezvolta un business și nu era tefelist se ducea la pârnaie!
Unii neagă Covidul, „iar tu (adică eu, n.m.) vorbești despre oengeuri ca un secretar de partid despre capitalism!” Așa mi s-a reproșat. Eu scriu despre oengeuri așa cum vorbeau despre companiile offshore tefeloazele, ziaricii (cine mai folosește cuvântul „ziarici” fară să mă citeze e m.c.t.l – adică mă-sa curvă, tac’su lab…orant) și organele care pun cătușe. În offshore – uri probabil că erau bani albi și bani negri, adică bani gri. În oengeuri sunt bani maro. De ce? Pentru că oricine are voie să fie paranoic. Cele mai grave forme de paranoia sunt paranoia senilă (Ceaușescu) și paranoia salamandrelor oengiste de după Colectiv.