Omul mic crede că se poate dezvolta prin imitație, că succesul e molipsitor. Vă aduceți aminte ce epidemie de jocuri piramidale a fost după Caritas? Am exemple și de azi.
În țara care importă legume au înflorit ciorbăriile. E plin Bucureștiul de ciorbării. Din 1990 până prin 2015 nu ne-am gândit să industrializăm ciorba. Primele ciorbării pe care le știu eu au fost pe Dorobanți, spre ASE, și pe Eminescu. Preț acceptabil, conținut bun, bravo patronilor ingenioși! De câteva luni avem o hemoragie de ciorbă în tot Centrul Capitalei și, probabil, și în cartiere. Am văzut că s-a deschis o ciorbărie și în stația de autobuz de la Charles de Gaulle. O fi bună, habar n-am, dar mă amuză ideea. Ciorbărie în stația de autobuz! În curând, la parterul blocurilor cu ieșire la bulevarde vom avea casă de amanet, casă de pariuri, farmacie și ciorbărie. Casele de schimb valutar au cam dispărut.
Sasul elocvent ca un Trabant a decorat-o pe Simona Halep, iar Primăria vrea ca o stradă sau o piață să-i poarte numele. Hop și constănțenii cu imitația! Se coace ceva în orașul natal al Simonei Halep, încă n-am aflat ce, dar ar fi mai bine ca oamenii să se abțină. Aduceți-vă aminte ce s-a întâmplat cu Stadionul Gheorghe Hagi. La Constanța a fost, în 2018, Anul Bimilenar Ovidiu, iar poetul a fost tratat cu „ni se cam rupe, a mierlit-o de mult!” Recent a murit scriitorul Pavel Chihaia. S-a născut în Oltenia, dar de la cinci ani a trăit la Constanța. Când avea 25 de ani, în 1947, Chihaia a publicat romanul „Blocada”. Această carte ar fi schimbat literatura română, dacă n-ar fi dat-o comuniștii la topit. În anii ’50, Petru Dumitriu, Eugen Barbu și Marin Preda au așezat în pagină boierimea („Cronică de familie”), mahalaua („Groapa”) și țărănimea („Moromeții’). Înaintea lor, Chihaia a scris despre măreția și declinul unei lumi seducătoare și aspre. Lumea Constanței interbelice, această „America românească” (Petru Comarnescu, în prefață). Este lumea Portului, o lume a complicităților, o lume macerată de o fascinație trivială. Coperțile romanului se deschid ca fălcile eruptive ale Mării și înghit tot, de la plutoanele de arbori minerali ale valurilor la soarele despotic al Dobrogei. E un roman despre bordeluri și contrabandiști, despre pândă și disperare, despre himere și solzii unor vicii vechi.
După 1990, Pavel Chihaia ar fi meritat statui – nu statuie, statui! – la Constanța. Nu există nici măcar o stradă care să-i poarte numele. Dacă autoritățile se gândesc, am o propunere. Strada Cuza să devină Strada Pavel Chihaia. Cuza e onorat în toată țara, iar Dobrogea era dincolo, când a domnit el. În plin stalinism, pe strada Cuza s-au înghesuit într-o păduchelniță și au făcut foamea trei tineri. Aceștia erau Pavel Chihaia, Dimitrie Stelaru și Constant Tonegaru.
Sper că nu cer prea mult de la orașul nostru maritim, care n-a avut niciodată echipă de polo. Singurul bazin olimpic din Constanța, cel de la Hotel Parc, a fost praf ani de zile, dar la Parc se juca bingo. E loc și de mai rău. La București, se făcuse bingo în Sala Palatului. Mai mir că nu „s-a strigat bingooo!” și la Ateneul Român. Nu cred că mai există vreo țară în care să iasă bătăi în sălile de Bingo. La Bingo Sala Palatului erau și pescălăi, care băgau basarabence la treabă.