AcasăEditorialRazvan Ioan Boanchis"Pandemia a închis cortinele teatrelor"

„Pandemia a închis cortinele teatrelor”

1. Ministrul Sporturilor nu i-a întâmpinat cu onoruri pe sportivii întorși de la Olimpiadă pentru că „era la pregătire”. E și dumnealui ciclist. Nu merge așa – și ministru, și sportiv. Multilateralii au eșuat în politică, de la Nicolae Iorga la Nicolae Manolescu, iar domnul Novak e la milioane de kilometri (parcurși cu bicicleta în rapel) de Iorga și Manolescu.

Dacă ești ministru și, să presupunem, că ai o afacere, o dai pe mâna unui manager. Un om de administrație care vrea să reușească se trezește la 5.30, la 7 e în birou și își pregătește mapa, la 9 are consultări cu șefii de departamente, la 11 se apucă de ședințe, audiențe și întâlniri, la 13 pleacă pe teren, la 16 sau 17 se întoarce în birou, stă pe scaun până la 21, când se duce acasă, mănâncă frugal și se culcă. Munca unui ministru – minimum 14 ore pe zi. Picasso spunea că inspirația trebuie să te găsească lucrând.

2. Am scris, ieri, că, în 2025, în Europa vor fi doar președinți de 40 – 45 de ani. Ce știi la 40 de ani? Că ăia de 25 vor să te prindă din urmă și îi disprețuiești. Că ăia care sunt mai bătrâni decât tine reprezintă piedici. Că ăia care au mai puțini bani decât tine sunt fraieri. Că ăia care au mai mulți bani decât tine sunt hoți. Că orice construcție (pe care n-o termini) începe cu o demolare.

3. Ne-ați zăpăcit cu „Grupul de la Monaco”. Nu cunosc pe nimeni din „Grupul de la Monaco”, dar cred că în România sunt francezi care ar vrea să facă aici bani pentru Monaco. Eventual pentru apartamente în blocul Odeon, unde un metru pătrat costă 100.000 de euro, iar la etajul 41 sau 42 se află un penthouse de 252 de milioane de euro. Are 3500 de metri pătrați,  piscine, grădina botanică și cinematograf. Eu le propun vitejilor noștri să bage socialismul și în Monaco și să scoată bordurile distinctive din gresie cărămizie, ca să nu-și mai dea seama infractorii când sunt în Monaco și când sunt în Franța.

4. Nu poți să mai deschizi radioul că o auzi pe doamna Maia Morgenstern recitând „pandemia a închis cortinele teatrelor”. Și are în glas numai tenebre. Doamna Morgenstern, ultima dată v-am văzut în „Vizita bătrânei doamne”, de Durrenmatt. Ați jucat minunat, dar mai mult mi-a plăcut scena aia de 400.000 de euro, adusă de un scenograf bulgar.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.354 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger