In ultimii ani ai lui Ceausescu, Saptamana Mare devenise un maraton alimentar. Se practica o religie de burdihan, de sacosa si de portbagaj.
In noaptea de Inviere, liceenii se duceau la biserica asa cum se duc azi la club. Nu ascultau slujba, dar nici nu faceau ca maimutele, ca sa nu-i supere pe militienii vigilenti si, eventual, pe vreun profesor, ratacit pe acolo sau trimis sa fileze. Cunostintele crestine ale generatiei mele erau nule. Si nu sustine asta un bigot. Nu-i de mirare ca, imediat dupa Revolutie, cand TVR a difuzat un film despre Iisus, „Eli, Eli, Lama Sabachtani” s-a tradus „Ilie, Ilie, de ce m-ai parasit?” Intre timp ne-am mai revenit, dar nu ne vom vindeca niciodata.
In 2016, Saptamana Mare s-a transformat in prolog al campaniei electorale. Televiziile nu ne arata oua vopsite, ci candidati vopsiti. Iar cand mai transmit imagini cu munti facuti din cofraje, reportajele infatiseaza o lume isterizata si lacoma, atinsa de dezmat culinar si de nostalgia pomenilor electorale de altadata.
Cea mai voioasa atmosfera va fi sambata noapte, in marile orase. Sa aveti grija pe treptele bisericilor ascunse de Ceausescu intre blocuri, fiindca vor navali piosii cu masini scumpe si le va fi lene sa mearga 200-300 de metri pe jos, alegand sa parcheze in pronaos!