Basescu i-a facut ministrului de Finante o caracterizare de coltul mesei nedebarasate. „Discotecarul de la Ministerul de Finante”. Nu. Teodorovici e baiat de neoprotipendada, cu anturaje pe Coasta de Azur, playboy cu plete grizonante (nu o sa inteleg niciodata de ce e corect „grizonant”, forma incorecta „grizonat” mi se pare intru totul satisfacatoare), absolvent la zi al scolii de fumat trabuc. Nicio ironie, seralistii trabucului sunt ostentativi si comici — niste maimutoi.
Cand a spus ca trebuie sa ducem la firma, cu taxiul (!), bacsisul cuvenit pustanilor care livreaza pizza la domiciliu, Teodorovici a ratat sansa sa le demonstreze tuturor contestatarilor ca nu-i un papitoi, ci un diplomat care evita ridicolul cu eleganta. Putea sa explice, cu naturalete, ca „nu combatem marea evaziune fiscala buzunarind comis-voiajorii, chelnerii si frizerii. Un pizzaiolo dribleaza prin trafic cu scuterul si isi risca viata, urca pana la etajul 6, iti aduce mancarea calda, asa ca merita si el o atentie”. La ce i-a folosit lui Teodorovici ca are l’usage du monde, daca n-a fost in stare sa dezarmeze tractoristii din presa? E un om umblat care a priceput din Occident doar lustrul din vitrine si s-a bucurat ca isi permite sa frecventeze restaurantele scumpe. Spoitul de high life era prea important ca sa-i intrebe pe chelneri cat si cum castiga. Ar fi aflat ca, in multe localuri de afara, picolii sunt studenti in vacanta si lucreaza fara salariu. Le ramane bacsisul, doar bacsisul, tot bacsisul. Dar cand calatoresti pe bani facuti usor, spectacolul si evolutia lumii trec greu de ochelarii de soare.