De ziua lui Orban, băieții din Guvern au încropit o masă, ca să ne învețe cum trebuie să stăm la terase, de pe 1 iunie. Așteptăm episodul doi. Să ne arate Guvernul și cum să ne distrăm la plajă.
În așteptarea spectacolului de striptease, să tragem câteva concluzii. E mai ușor să ceri aplicarea legii decât s-o aplici tu. Chestia asta e valabilă și pentru magistrați, nu doar pentru politicieni. Dacă tot a încălcat Orban legea antifumat, măcar să militeze pentru desființarea ei, fiindcă e o tâmpenie. Pe vremea mea, se fuma și în avioane. Iar în cârciumi, bărbatul casei spunea „mă, femeie, scoate copilul la aer! Nu vezi ce fum e aici?” Dar nu se gândea să stingă el țigara. Mi se pare corect, fiindcă nu-mi place travestirea morală. Așa am fost crescuți, așa vrem să mergem înainte. Bravo, Șică! Ai transformat Guvernul în restaurant.
Dacă ești șmecher, transformă și apă în vin, că whiskey-ul în borș poate să-l transforme și USR! Petreceri ca ale lui Orban au loc în toate instituțiile publice. Ăștia sunt bugetofagii! În mediul privat nu prea se întâmplă așa ceva, fiindcă un capitalist adevărat nu acceptă să facă angajații paranghelii acolo unde el, patronul, plătește chirie. Bine că nu sunt la guvernare partidele ce au ca patrafir electoral pancarta cu Muie, fiindcă s-ar fi mâncat bucate alese, cu ierburi. De Provence. Totuși, problema gravă nu-i masa lui Orban, ci vocația de sifonar a românului.
Nici nu contează ce a fost în cazul Orban – denunț, autodenunț, exhibiționism, trădare, neatenție sau prostie. Omenirea va scăpa de Covid, dar românul nu se va vindeca de sifonărie. De vreo zece ani avem de-a face cu o nouă hermeneutică. E vorba despre o hermeneutică a pozelor – scuzați formularea improprie. Toată lumea studiază poze. Cum s-a făcut poza, din ce unghi și cine a dat poza mai departe? Ce porumbel, ce rândunică a dus poza? Apropo, în România și rândunelele sunt curve. Când vine frigul, rândunelele o taie în țările calde.
Trădare, ne trădează ca pe Orban! Dacă nu cumva Orban și-a făcut singur lucrarea, pe modelul „am muncit din greu în timpul molimei și acum mâncăm parizer pe ziar, măi, tovarăși!” De abia acum îmi dau seama că vechii Securități i-a fost foarte greu. Dar nu pentru că n-avea de unde să-și ia informatori, ci pentru că erau prea mulți voluntari și trebuia să-i trieze. Azi, în milioanele de utilizatori ai centurilor de socializare se dezvoltă armate de paparazzi. Aoleu, ce m-am mai distrat, în urmă cu aproape 10 ani, când aveam în redacție doi paparazzi! Tată și fiu!
Îmi imaginam, în fața colegilor, cum îl dădăcea bătrânul pe cel mic. „Fiule, să fii harnic și onest, că io am muncit din greu să-mi fac un nume în nobila noastră meserie!”