Cauta

Olandezul Ceaușescu

1. Am avut patru președinți după revoluție. Cu mare regret scriu că, din punctul meu de vedere, ultimul a fost cel mai bun. Iohannis gândește anevoie, se exprimă greu și acționează cu întârziere. Dar am avut și un președinte vioi. E vorba despre Traian Băsescu. Acum e convalescent, are timp de reflecție și îi transmit (oricum nu va citi) că eu, dacă aș fi fost căpitan de vas pe timpul lui Ceaușescu, n-aș fi avut tupeu să vorbesc despre anticorupție. Nu mă deranjează că Băsescu făcea bișniță. Numai comuniștii înjurau afacerile. Și singura afacere, înainte de ’89, era bișnița. Dar dacă ai făcut bișniță nu dai lecții de anticorupție și nu-i învrăjbești pe români. Două vorbe și despre Iliescu și Constantinescu. În 1996, Constantinescu a câștigat alegerile cu întrebarea „credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?” Azi, partidul Generației Gadget și-a făcut capital electoral spurcând Biserica. Aici ar trebui să închei textul. Fără să-mi propun, mi-a ieșit, în câteva rânduri, radiografia acestor 35 de ani.

2. Primarul sau ministrul Transporturilor Băsescu a deparazitat Gara de Nord, ăsta e adevărul. Vineri am așteptat pe cineva în gară. Normal că trenul de Constanța a întârziat 30 de minute. Iar gara arată mai rău decât în urmă cu 15-20 de ani. Am coborât la toaletă. Doi lei biletul. Și jos puțea îngrozitor – o combinație de necesități fiziologice și clor sau ce-o fi dezinfectantul ăla. Nu știam cum să plec mai repede de acolo. Culmea e că trei domni, care nu erau împreună, nu numai că nu se grăbeau deloc după ce și-au încheiat prodigioasă activitate la vespasienele ce ar merita un nume de șofer turc. Oamenii s-au apucat, în mirosul ăla, să butoneze telefoanele și nu îi deranja nimic. Popor obișnuit cu mizeria.

3. Șantier în Olanda, muncitori din România. Sudori. Oameni calificați, plătiți cu 20 de euro pe oră. Ca să ajungi sudor întâi trebuie să ai 4000 de euro, fiindcă atât costă cursul. Am dat aceste amănunte ca să înțelegeți că nu e vorba despre niște golani. Și se întorc sudorii de la muncă. Șantierele nu sunt nicăieri farmacii, se lucrează în condiții grele, iar clima din Olanda nu-i prietenoasă. Sudorii stau câte trei-patru în apartamente închiriate și găsesc apa și caloriferele „pe rece”. Și bineînțeles că vin proprietarii, care umblă în case în trening și cu două pulovere, și le spun că temperatura trebuie să fie 16 grade. Și îi mai și ceartă că gătesc. „Noi mâncăm numai hrană rece.” Se vede. Unul dintre sudori (omul a terminat Politehnica) a băgat o parabolă. „Domnule proprietar, și România a avut un președinte, îl chema Ceaușescu, care proceda la fel. A fost împușcat.” Replica proprietarului olandez. „Bine v-a făcut. M-ai amenințat. O să chem poliția.”

Ultimele stiri

  • Tehnologia care ne îngrijește: Aplicații și dispozitive smart pentru sănătatea ta în 2025
  • De ce America nu trebuie să renunțe la diplomația cu Iranul
  • Nicușoare, întreabă-i pe Iliescu, Băsescu și Iohannis ce au pățit după perioada de grație!
  • Surse. Acord pentru o „rotativă” guvernamentală. Nicușor Dan, așteptat să-l desemneze premier pe Bolojan, miercuri/Calendarul învestirii noului Executiv
  • Soția fostului vicepreședinte ASF Cristian Roșu, angajată la comisia parlamentară care ar trebui să verifice Autoritatea
  • Nicusor Dan, fața prăbușirii înainte de start
  • Mitul sporurilor
  • Ultima oră: Percheziții la Primăria Iași/Procurorii ridică documente
  • Cutremur în România, marți dimineață. Magnitudinea seismului din 17 iunie
  • Donald Trump convoacă o reuniune a Consiliului Național de Securitate, după ce a plecat mai devreme de la summitul G7 din Canada
  • Exit mobile version