De mulți ani îi disprețuiesc pe românașii care spun că „Amsterdam e unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa”. Amsterdam va fi foarte frumos când vor sări din top primele 847 de orașe și sate din Franța și Italia.
Am fost de două ori la Amsterdam. Păcat de Rembrandt. Sigur, e loc și de mai rău. Acel rău e Rotterdam. N-am chef de google, sper că am scris greșit Rotterdamm cu nu știu ce „t” sau „d” dublat. Am stat două nopți la Rotterdamm, într-un hotel de patru stele, și cădeau pe mine toate lacustrele lui Bacovia. Acolo am înțeles tristețea poetului. Am avut de toate la Roterdaum. Iar am greșit numele acestui oraș și bine am făcut. Am mâncat cumsecade, am râs și m-am simțit excelent pentru că am fost în cârciumi italienești. Tot ce trebuia să faci era să nu te uiți pe geam și să te gândești la minuni ca sudul Franței, Florența și Napoli. Dacă o să vreau vreodată să mă sinucid, te voi vizita, Olanda!
Sigur, olandezii nu sunt răul suprem. Acel rău suprem e reprezentat de monumentalii panaramezi români, care iau apărarea Olandei ca să pară emancipați. Niște complexați – „cum să zici ceva rău despre Olanda?” Ai îmbătrânit speriat, prostule!
Olanda nu o să ne dea Schengenul fiindcă e greu să fii un om bun dacă ești născut, crescut, trăit în igrasie. Olanda e țara șosetelor ude. Argumentez. Poveste din Olanda cu muncitori români. E de săptămâna trecută, e proaspătă.
Băieți de-ai noștri pe un șantier din Țara de (foarte) Jos. Cuminți, nu bagabonți, însurați, cu copii acasă, oameni normali. Cazare în apartamente de bloc la periferia portului Rotterdam. Proprietarul, care era cu banul pe chirie la zi, le-a tăiat gazul, lumina și apa pentru că au lăsat două geamuri deschise – bucătărie și toaletă. Spre deosebire de olandezi, noi gătim, noi nu mâncăm răcituri. Și atunci trebuie deschis geamul. Și tot spre deosebire de olandezi, noi aerisim după ce mergem la toaletă.
Stau băieții toată ziua pe șantier, îi plouă necontenit în atmosfera aia ofticoasă, hainele lor le usucă doar vântul, la prânz bagă în ei salam, pe schele, și tu nu îi lași seara să-și facă o mâncare caldă? Și să aerisească după aia?
N-am vrut să scriu și asta, dar o scriu. Sunt câte cinci băieți în apartamente de 30 de metri pătrați, n-au putut să-și usuce ciorapii pe calorifere și s-au pișat în boscheți, fiindcă mamiferul olandez bine dresat cu biciul parcimoniei genetice le-a tăiat utilitățile, deși erau cu plata la zi, la zi, la zi.
Brigadierii de la Canalul Agigea, din anii ’80, perioada cea mai urâtă a lui Ceaușescu, trăiau mai bine în barăcile de tablă.
Da, s-au dus băieții a doua zi cu șosetele ude în șantier, pentru că olandezul zburător le-a tăiat apa și căldura. Ar fi blocat și soarele care e inspirat și îi evită țara.
Insist: apă deloc, caloriferul rece. Nooooooormal, nu generalizăm! Ba da. Țin minte că mi-a fost frig la Amsterdam și vara. Era 2 iunie, ziua mea, de-aia știu perioada. Dacă sunteți corporatiști trotinetiști și nu mă credeți, citiți-l pe Mircea Cărtărescu, de care ați auzit, dar nu puteți să dați două titluri de-ale lui! Îl ținea o babă în chirie la Amsterdam. Cu 16 grade iarna.
Olanda se dă mare fiindcă e mică și meschină. Olanda a făcut în istoria ei un singur cadou. Acel negru luminos al lui Rembrandt. Olanda, ai igrasie în suflet!
