Olanda și Schengen-ul

Italia a fost țara care ne-a susținut cel mai mult pentru intrarea în Schengen. Italia, mereu Italia și Franța Veche! Adică nimic mai frumos nu există. În anumite perioade, italienii ne-au cam săpat, s-au dat cu ungurii, dar mă fac că am uitat. Dali zicea că Dumnezeu „are o singură capodoperă, Mediterana, restul l-a rasolit”. Dumnezeul hărților, al artei și al gastronomiei ne-a blazonat cu două capodopere, Franța și Italia.

Mie îmi place și Elveția, dar îi lipsesc Marea și cultura. Alexandru Paleologu spunea că nu poți compara Renașterea Italiană cu ceasul cu cuc. Durrenmatt și Klee sunt niste elvețieni de geniu, dar lângă Michelangelo da faliment chiar și superlativul „geniu”. Mulțumim, Italia, dar să nu-i uităm pe cei care ne ard de 12 ani cu Schengenul ăsta. Olandezii, olandezii ne lucrează. De 12 ani. 12. De 12 ani se ocupa cu malversațiuni și alte sifonarii. Într-un fel, au dreptate. În momentul asta, granițele Europei sunt Portugalia și Ungaria. Nu exista control vamal din Ungaria până în Portugalia. Dacă se lungește Europa schengenista până la Giurgiu și Vama Veche, pot apărea probleme. Nu suntem disciplinați și nu se știe daca vă mai ajunge marfa în siguranță, că să aibă progresiștii ce să consume la Amsterdam, în cofetăriile cu ciuperci halucinogene. Cum era vorba aia? „Opiumul, religia popoarelor din U.E”. Parca așa era. Am greșit? Nu prea tare. Eu îi admir pe olandezi. Sunt oameni practici, dezinhibați. Și n-au perdele.

Pfuai, iar nevestele noastre, ale românilor, se întrec în perdele! Cheltuim pe perdele mai mult decât pe frigidere și mașini de spălat. Când am ajuns prima dată în Olanda, la Euro 2000, am rămas uluit. Eu auzisem că n-au perdele („bă, oamenii n-au perdele, n-au perdele!”, mă avertizau prietenii), dar nu credeam că voi vedea, din stradă, cum defilează olandezii, în pajura goală, prin sufragerie. Cred că n-au nici șifoniere, așa că l-ar putea împrumută pe Iohannis. Olanda e construita pe poldere, iar Amsterdam pe canale. Lipsindu-le spațiul, locuitorii din Amsterdam speculează orice milimetru. Deasupra ferestrei de la ultimul etaj, fiecare imobil are un cârlig. Casele au scări strâmte, pe care de abia încape un copil, iar mobila e adusă cu barca și urcată în apartamente cu ajutorul scripeților. Ai impresia că zidurile aplecate, purtând pecetea diluviului, stau să se prăbușească în canalele arborescente și aproape blocate de șlepuri. Pe apă, șalupe transformate în locuințe. Sunt racordate la rețele de gaz și lumină, se plătesc impozite colosale pentru ele. Am văzut ambarcațiuni cu grădini suspendate. Una avea și bibliotecă. Dar asta se întâmplă cu mulți ani în urmă. Între timp, neobarbaria computerelor cred că i-a terminat – gata cu bibliotecile! Canalele din Amsterdam sunt clasificate precum cartierele. Reședința oficiala a primarului de atunci se găsea pe Canalul Seniorilor.

Revenind la perdele, la ce le-ar trebui perdele unor perverși (din punct de vedere politic, desiguuuur!) ca Timmermans și Juncker? Stiu, Juncker nu-i olandez, e luxemburghez, adică un olandez mai de la pădure. Dar de ce nu s-a dus brigadierul silvic Juncker și la bulgari, că să-i arate băieții aia niste păduri? „Aici avem pădurea, aici avem Zoo, aici avem leii.” Și până la urmă, ce să facă socialistul Juncker cu perdelele? Vreți să adoarmă între perdele, să rămână spânzurat între perdele, când vine acasă amețit, după o damigeană cu sirop pentru sciatică? Doamne ferește, că tot noi ar trebui să-i ducem lăutarii, că să-i cânte „te-am zărit printre perdele!”