Langa un sezlong, pe marginea piscinei, o carte cu coperta lucioasa si impermeabila ca o canadiana. Martor, chiar chezas — prosopul. Am vazut de multe ori scena asta, in Spania, Grecia sau Italia.
Francezul sau neamtul aflat in vacanta termina romanul si il abandoneaza pe dalele de mozaic din vecinatatea bazinului. Acasa la el, jobul, traficul si stresul nu ii permit sa citeasca. Asa ca piscinele se transforma in inedite biblioteci, tulburate doar de larma copiilor care se balacesc sub observatia unui instructor. La faze similare am asistat si pe litoralul nostru, prin anii ’70-’80, cand se mima deschiderea si era plina plaja de vestici. Tata il ajutase pe un dobrogean simpatic sa ajunga gestionar pe shop si i-a cerut doua lucruri: ciocolata Toblerone pentru fiii mei si carti pentru nevasta-mea. 30-40 de volume ajungeau la mama, in fiecare vara, de la Kamouraska, o poveste de dragoste petrecuta la poluri si scrisa de o frantuzoaica, in cheia romanului lejer de calitate, pana la literatura antitotalitara. Atunci am vazut prima data semnatura lui Soljenitin. N-o sa va mint ca m-a si interesat. Eram cu ochii benoclati spre niste cehoaice fara sutiene, carora varsta si experienta nexam nu-mi permiteau sa le fac nimic. Pe urma, timp de 20 de ani, am auzit prostii despre societatea occidentala alienata si aculturala. Mergeti in Germania, in Elvetia, in Franta si urcati-va intr-un metrou sau intr-un tren. Din cauza aglomeratiei de pe sosele, toata lumea prefera sinele. Si toti citesc. Carti, nu ziare.
In compartiment, la piscina, capitalistii exploateaza timpul. Romanii fac misto si fumeaza.