Cauta

Obsedatii din spalatoriile de masini

Precizare de inceput: deoarece voi scrie despre niste obsedati, nu voi incerca sa evit repetitia substantivului „masina” si derivatiile verbului „a spala”.

Suntem pe ultimul loc in Europa la consumul de sapun pe cap de tugulan si pe primul, cred, la samponul stricat pe masini. Sambata dimineata era prea cald pentru luna februarie, asa ca am avut cretina idee sa-mi spal masina. La spalatorii sau benzinarii profilate pe despaducheat masini erau cozi ca la granita, in ’90, cand se duceau romanii dupa toale, in Turcia. Normal ca am renuntat, dar economie de injuraturi nu am facut. Si ne mai vaicarim ca suntem in criza. La spalatoriile de masini ar trebui ridicate preturile. Un milion interiorul, un milion exteriorul. Nu m-au enervat oamenii care isi spala masinile o data, maximum de doua ori pe luna, din necesitate. Boala am pe idiotii (multi, foarte, foarte multi, nu exagerez) care frecventeaza spalatoriile de doua-trei ori pe saptamana. Aceste slugi pedante ale masinii vor sa fie curat in masina fiindca n-au viata in afara ei. Cand coboara din masina, vorbesc tot despre masina, traficand devize idioate, precum „masina si femeia nu se imprumuta”. Iar daca ii intrebi de ce isi spala masina o data la doua zile,  iti povestesc ca vor sa se simta bine in masina. Nu-i adevarat. Sunt niste mancatori de timp. Un om destept vrea sa ajunga mai repede la destinatie si sa scape de masina. Cand abonatii spalatoriilor de masini nu mai gasesc justificari, raspund „stii, o spal pentru ca nu vreau sa intre musculitele in vopsea”. Iar daca te urci in masinile lor, ficatul incepe sa-ti bata in marul lui Adam. Posedatii igienei de masina tin sub oglinda odorizante care miros a bradut sau a lamaie si te fac sa vomiti. Ii avertizezi, elegant, „boule, vezi ca deschid geamul!”. Imediat esti pus la punct. „Iti interzic, fiindca se umple masina de praf!”. Cel mai nasol e cand nu mai am solutii si chiar trebuie sa-mi spal masina. Atunci ma  tirez la 50-100 de metri de furtun. Nu procedez asa ca sa nu ma stropesc, ci ca sa nu aud discutiile celorlalti soferi. In spalatoriile de masini se desavarseste folclorul automobilistic, o specie literara care nu ma intereseaza deloc.

Ultimele stiri

  • Decodificarea cerințelor lui Putin
  • Grindeanu spune că un potențial candidat comun PNL- USR la Capitală ar putea duce la ruperea coaliției: „Ar însemna că PSD-ul este într-o formă de izolare în…”
  • Scandal uriaș la CFR: Louis Munteanu a fugit de la echipă!
  • Domnule Bolojan, tăiați și de la corporatiști! Adică de la ”ceilalți bugetari”
  • VIDEO. Călin Georgescu, după semnarea controlului judiciar: Dacă nu aș fi fost interzis, astăzi s-ar fi vorbit despre pacea de la București
  • Ultimul sondaj pentru Primăria Capitalei. Cu cine ar vota bucureștenii dacă mâine s-ar organiza alegeri
  • VIDEO. Blocaj pe pachetul 2 de măsuri! Grindeanu vrea clarificări de la Finanțe și Dezvoltare: „Avem în acest moment două chestiuni care sunt în discuție”
  • Acestea ar fi primele orașe care vor cădea, în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial, conform Inteligenței Artificiale
  • Negocieri Bolojan- Grindeanu pe forma finală a Pachetului 2 de măsuri fiscale/Ședință decisivă la PSD
  • Vicepreședintele SUA, mulțumit de întâlnirea Trump-Putin: Rusia a făcut „concesii semnificative”
  • Exit mobile version