Ronaldinho a fost prins cu pașaport fals și arestat. Cine a sărit imediat în apărarea lui? Maradona. A pus o poză cu ei doi îmbrățișându-se. Piticul genial e un om mare. Nu doar El Pibe ‘d’oro, ci și caracter de aur. La noi, când a fost “Dosarul Transferurilor”, au apărut șoriceii. Un fotbalist care fusese coleg cu Gică Popescu și îl transferaseră frații Becali la multe echipe a dat o declarație de ziarici – “fiecare plătește pentru faptele lui.” Grețos!
Aceasta este problema societății românești. Lipsa de caracter. Nu eram noi niște lumini sufletești nici înainte de ’89, dar după revoluție a început pandemia jigodismului național. Aș fi vrut și eu să văd, în primele zile ale anului ’90, un om care să declare “Ceaușescu a fost șeful meu și nu pot să vorbesc urât despre el. L-am slujit, uneori le-am făcut rău oamenilor, dar nu am dreptul moral să spun nimic rău despre Ceaușescu.” De unde? Toți își inventau scuze și mici momente de rezistență. La capitolul asta a excelat Ștefan Andrei. Iar ziaricii și scriitorii – niște fetițe. Până pe 22 decembie îl glorificaseră pe Ceaușescu. După 22, în câteva zile au parcurs următoarele etape: 1.I-au călcat, demonstrativ, portretul în picioare. 2. Au publicat plăsmuiri despre curajul lor. 3. Au scris numele Ceaușescu fără majusculă. Poate că ați uitat! De pe 22 decembrie până prin octombrie 1990, Ceaușescu s-a scris cu “c” mic. Ce rușine, nu v-a fost rușine, n-aveți pic de rușine!
Am greșit puțin (foarte puțin) în paragraful precedent. Am văzut, în ’90, o persoană care a lucrat pentru Ceaușescu și a fost demnă. Pe urmă l-au aparat mulți, dar în primele luni ale lui ’90 au tăcut. În august 1990 am fost să vizitez Vila lui Ceaușescu de la Neptun. Se dădea voie, era o coadă imensă, venea lumea de la plajă și se ducea să vadă vila “Dictatorului.” Intrarea – în grupuri de 20. Pe post de “galeriste” – scuzată fie-mi ironia – erau femeile de serviciu. Lumea le agasa cu întrebări “dar cum erau Ceaușeștii, dar cum se purta coana Leana?” Până când s-a enervat o femeie de serviciu, chiar o Signora de serviciu. Avea vreo 50 de ani, dacă mai trăiește să-i dea Dumnezeu sănătate! “Și el, și ea se purtau mai bine ca dumneavoastră! Noi am lucrat pentru ei și acum veniți să ne puneți să-i înjurăm!” Da, poporul român mai avea o șansă. Țăranca aceea din Dobrogea era șansa că acest neam să aibă și caracter.
Și acum să ne distrăm! Noi, ăștia vechi, ne uităm la filme pe Cinemaraton. Și am văzut un documentar din anii ’90 despre Ceaușescu. Țineți-vă bine! Viteazul domn Liiceanu a povestit în film că “mă urcam în tramvai și mergeam o stație fără bilet pentru că aveam mentalitatea că statul comunist trebuie șuntat.” Mamăăăăă, l-a terminat cu șmecheria asta pe Ceaușescu, l-a terminat, l-a terminat!