1. În ziua în care ne-a vizitat eroul Zelenski (era îmbrăcat tematic, el se luptă, așa că doar soția lui are timp de capricii vestimentare), o bancă austriacă din România a mărit comisioanele pentru depunere și retragere. Excelent! Așa se face. Venise Napoleon la București, românașii erau emoționați, se uitau la televizor și valurile Dunării le inundau ochelarii, iar austriecii zbang-zbang-zbang, o serie perfectă, bărbie-splină-ficat-KO! Prost sunt eu că i-am înjurat, în loc să iau lecții. Dar ar fi lecții tardive. Habar n-am ce prenume aveau străbunicii mei. Austriecii, în schimb, se antrenează în Ardeal de la sfârșitul secolului al XVII-lea. După 330 sau 340 de ani, marea răzbunare a românilor a prins viață în bătălia de la Parndorf, de unde și-au cumpărat cârpe și au plătit cu cardul, ca să susțină și băncile austriece de la București, Timișoara, Cluj. Bravo! V-ați branduit de la outlet? V-ați branduit, i-ați învins!
2. Zelenski avea echipament de comando, dar a evitat întâlnirea cu energica noastră senatoare. Lui Iohannis, în schimb, a început să îi stea bine în costum la vârsta la care Irinel Columbeanu s-a retras la azil. Când i se spunea “premierul de la Grivco”, sasul elocvent ca un Trabant avea mâneca sacoului până la verighetă.
3. Expresia “era mai bine pe vremea lui…” (și aici sunt puși Ceaușescu, Iliescu și Băsescu) va fi mai folosită ca niciodată după ce Iohannis va pleca de la Cotroceni. Nu l-am iubit, nu l-am votat (când a fost în turul doi cu Ponta și apoi cu Dăncila am stat acasă), dar mă îngrozesc atunci când aud numele posibilelor succesoare și mă amuz când aud numele posibililor succesori la Cotroceni. Iohannis e genul de om pe care îl vezi rar și nu îți e dor de el. Când nu va mai fi în București îmi va fi dor de el. Doamne, ce ne așteaptă! Gândiți-vă că Iohannis n-a jignit vreo minoritate sau vreo majoritate, într-o țară în care minoritățile batjocoresc majoritățile. Tare mi-e teamă că, în zilele de vară, doar țânțarii vor fi mai mulți decât trotinetarii.