1. Manualul de matematică de clasa a treia. Și e clar cel mai bun, fiindcă sunt vreo cinci. Vă propun două enunțuri. „La produsul numerelor 9 și 2 adaugă câtul numerelor 56 și 7. Află rezultatul, apoi scrie rezolvarea printr-un exercițiu. Verifică rezultatele cu ajutorul calculatorului.” Deci nu contează ce gândești. Ia calculatorul! Mai am unul. „Observă ordinea operațiilor (și se dau niște operații care cuprind adunări, scăderi, înmulțiri, împărțiri, n.m), apoi scrie unul dintre semnele <, >, =, fără să calculezi.” V-ați prins, da? Fără să calculezi! Primul exercițiu se face cu calculatorul – dacă i-ai cerut elevului să verifice cu calculatorul, el folosește direct calculatorul, fiindcă e deja mai șmecherit decât autorul de manuale – iar al doilea exercițiu e la ghici, e un fel de șah cu zaruri.
2. Am ajuns clasic în viață, dar nu mă știe lumea! În filmul „Cea mai fericită fată din lume”, făcut de Radu Jude, Șerban Pavlu joacă rolul unui regizor care filmează o reclamă și zice „cum a spus un clasic în viață, sictir, bagabonților.” Și dacă Pavlu m-a luat la mișto sau nu știe din cine a citat, tot e bine. Cartea mea „Sictir, bagabonților!” a apărut în 2006. Și apropo de Pavlu, au făcut și românii un serial bun, „Umbre”, și s-a oprit după sezonul 3.
3. Dacă primăriile din orașele mari au luat ce era mai rău de la Primăria București – pistele pentru biciclete – provinciala TVR a împrumutat de la posturile de știri „ferestrele” alea care împart ecranul la tocșoaiele politice și nu se mai înțelege nimic. Am remarcat chestia asta la emisiunea „Tema Zilei”, pe care o face o gospodină desăvârșită, habar n-am cum o cheamă. La Antena 3, România TV și Realitatea sunt tocșoaie unde ecranul e spart și cu opt ferestre. În loc să fie imaginea pe invitatul care vorbește, iar telespectatorul să se uite la el, omul din fața televizorului își pierde concentrarea și privește în celelalte șapte ferestre în care nu se întâmplă nimic. Oricât de interesant ar fi subiectul, omul schimbă postul.
4. S-a politizat și tenisul. Trotinetiștii țin cu Nadal, lumea normală cu Djokovic. Eu nu sunt zăpăcit după Nole ăsta. Favoriții mei au fost Ilie Năstase și John McEnroe (și am fost încântat când vecinul meu Dinu Pescariu l-a învins, în 1991, pe McEnroe). Djokovici mai are și încăpățânarea aia sârbească. Plus trufia specifică zonei. Dar asta e, ne place, nu ne place, ținem cu el.
