În decembrie, mulți dintre noi se simt datori să-l înjure pe Ceaușescu și să facă anticomunism la seral. M-am lăsat de sportul ăsta prin 2007-2008.
În cartea “Întâlniri cu Nicolae Ceaușescu”, Ion Traian Ștefănescu (fost șef al UTC și prim-secretar la Sălaj și Dolj) povestește că a constatat, într-o ședintă, că Nicolae Ceaușescu avea cunoștințe de Drept. Și chiar de Drept Roman! De unde? “L-am meditat eu, cu ani in urmă”, i-a spus Constantin Stătescu, fost ministru al Justiției. “S-a stabilit o perioadă de un an si jumătate in cadrul căreia, săptămână de săptămână, de câte două ori, aveau loc consultațiile. Când era plecat peste hotare, avea grijă să recupereze in săptămânile următoare. Si uite așa, cu un profesor strălucit, Ceaușescu a acumulat noțiuni principale de Drept.”
Profesorul de Drept I.T. Ștefănescu nu l-a creionat pe Ceaușescu împroșcând cu pasta resentimentelor. Ștefănescu așază in pagină, fără înflorituri si păreri personale, întâlnirile lui cu N. Ceaușescu. Si găsim un președinte fără viață personală, o definiție extinsă a “revoluționarului de profesie”. Cu el nu puteai să vorbești, la masă, despre o carte sau despre mâncare. Ceaușescu “ajunsese să discute, la propriu, cu ce cantități de alimente trebuie sa se prepare felurile de mâncare la restaurante.” Când se ducea, vara, la Neptun, lua elicopterul, survola stațiunile si pe urmă îi trăgea la răspundere pe cei care au construit “ditamai hotelul la Costinești” – Hotel Forum, nouă etaje. Iar pe apropiați îi verifica permanent (le testa cunoștințele și implicarea), “își aduna elementele necesare pentru a putea discuta. Îl convingeai daca stăpâneai problemele foarte bine, dacă veneai cu argumente pe care greu să le poată răsturna, dacă era rațională soluția pe care o propuneai”. Soluții rationale, azi, are doar USR, cu evidența nu te poți lupta.
În cartea lui Ștefănescu apar doi Ceaușești. Cel de dinainte și cel de după fuga lui Pacepa, când Tovarășu’ nu a mai avut încredere decât în Elena Ceaușescu si a neglijat/batjocorit necesitățile elementare ale poporului (căldura, alimentație, televizor). Întrebat de Cristoiu, într-un interviu ce rotunjește mărturisirile autorului, de unde atâta încredere in Elena Ceaușescu, Ștefănescu spune cu finețe că “debutul relației lor a avut loc între un novice si o tânără cu experiență de viață.” Cristoiu a insistat și a făcut o paralelă cu Stalin, care “nu a crezut deloc în niciuna dintre nevestele lui”. “Poate că Stalin era mai experimentat in relațiile cu femeile”, a răspuns Ștefănescu. Eu am prezentat o considerație de ordin intim, dar credeți-mă că nu anecdotica primează în această carte.
Mi-a plăcut foarte mult ce a scris I.T. Ștefănescu, pentru că a prezentat un Ceaușescu pe care nu-l cunoșteam, care ne-a fost ascuns. Pe mine nu m-ar fi agreat Ceaușescu. Pentru că detesta leneșii. Dar și mai mult îi detesta (si îi depista după câteva întrebări la obiect) pe impostori. Impostorii sunt niște leneși care se dau harnici. Primul lucru pe care îl remarci la un impostor este disponibilitatea. După revoluție, societatea a fost cucerită de băieții din categoria “stai, dom’le, că știu io, vorbesc io, fac io, rezolv io!”. Niște cascadori verbali care promit oceane și nu trag nici apa de la veceu după promisiunile lor, pe care le uită înainte de a le încălca.
