1. Numărătorii de cornere de la „Gazeta Sporturilor” s-au hotărât să îi dea lui Mircea Lucescu o cupă de tinichea umplută cu apă de ploaie. Sigur, intenția contează. Intenția de a avea o personalitate la o șezătoare căreia îi spui pompos gală sau ceremonie. Omul care a emancipat, în anii ’80, fotbalul românesc a fost politicos și a ieșit de Sărbători din casă ca să-și murdărească mâinile cu pilitura aia de fier, iar tovarășii ziarici l-au certat pentru că nu le-a spus „genialilor, dacă nu erați voi, eu nu făceam schimb de tricou cu Pele la Guadalajara!”
Ca orice panaramezi care se respectă, ziaricii de la „Gazeta Sporturilor” sunt și constipați, așa că s-au apucat să-i certe pe Mircea și Răzvan Lucescu. E drept, tatăl și fiul au un defect. Sunt prea eleganți. Mircea Lucescu ar fi trebuit să le spună stârpiturilor moraliste „dragi copii, luați-vă înapoi borcanul ăsta ticsit cu orgolii ieftine, fiindcă un clasic în viață nu mai are nevoie de premii. Este el însuși un premiu”. Rău, foarte rău îmi pare de domnul Ovidiu Ioanițoaia. A vrut să scoată din ei ziariști și au ajuns milițieni. Se pun ei cu Mircea Lucescu, domnule Ioanițoaia? Lucescu este eroul unor cărți scrise de Ioan Chirilă, iar fiii acestuia au avut cele mai mari reușite profesionale când l-au colindat pe cel mai important antrenor român.
2. Mirel Rădoi l-a tămâiat pe Răzvan Burleanu și a spus că nu există comparație între acesta și Mircea Sandu. Olteanului îi lipsea doar cobza. Așa e, Mirele, și tu ai fost fundaș central, dar nu te compari cu Dinu, Ștefănescu, Belodedici. Ai jucat și pe la mijloc, dar nu te compari cu Liță Dumitru, Boloni, Gică Popescu. Dacă prindeai anii ’80 erai cam la valoarea lui Costel Solomon (Bacău și Victoria, la Victoria a fost chiar căpitan într-o echipă în care jucau Moraru, Marcel Coraș, Augustin) și reține că ți-am făcut un compliment. Iar ca antrenor nu te compari cu cei care te-au antrenat – Olăroiu și Cârțu (la cluburi), Pițurcă și Răzvan Lucescu (la echipa națională). Cred că ești un antrenor mai bun (am scris „cred”, nu „sunt convins”) decât Dică.
3. Conducătorii FRF sunt mai pricepuți, la sporturi complementare fotbalului, decât vă închipuiți. Au fost refuzați de Mircea și Răzvan Lucescu, Hagi și Dan Petrescu pentru că știau că se va întâmpla așa. Cea mai bună variantă pentru națională este Pițurcă. Dacă nu va fi Pițurcă selecționer, înseamnă că pe șefii federației îi interesează mai mult să controleze decât să se califice.