Diaspora, jos pălăria și scuzele mele! Am fost, de multe ori, nedrept cu românii din străinătate pe care îi mursecă grija alegerilor din patrie. Mă enervau, de fapt, studiourile de filmare organizate în marile orașe din Occident, în duminicile electorale. Ce scandal ieșea acolo! Și eu întrebam „bă, voi știți cine țipă cu vocile noastre?”
Să nu uităm de turbulențele de pe facebook, manifestate din 2014 încoace. În Franța disputelor ideologice din anii ’50, cu Sartre într-o parte și Raymond Aron în cealaltă, era invitat să se pronunțe și Cioran. La început, cu intenția „ia să vedem ce zice și malgașul ăsta, ca să destindem atmosfera”. Pe urmă, „malgașul” Cioran le-a dat clasă, devenind „cel mai mare stilist al limbii franceze din secolul XX”. În cultura noastră mică, dar vociferantă, pe „malgaș” îl interpreta, de obicei, „romanul justițiar din Canada”. N-avea nume sonor, era un personaj adunativ (la găleată) și primea mii de share-uri din partea Diviziei IT a băieților care nu candidează niciodată, dar câștigă întotdeauna alegerile. Mereu, dar mereu, mereu, mereu apărea „românul din Canada”, care le știa el pe toate.
Felicit sutele de mii, poate milioanele de votanți ai USR din Diaspora, în număr de 41.000, care s-au inscris sa voteze prin corespondenta. Și m-am arătat generos punând 41.000 la USR. Or fi 10.000 și cu sasul elocvent ca un Trabant. Una peste alta, Diaspora s-a dovedit de bun simț. Am scris de zeci de ori că eu, dacă aș fi diasporez, n-aș vota. Iar atunci când m-au prins alegerile în străinătate, ultima mea grijă a fost votul. S-a întâmplat de două ori. Prima dată – trimis de ziar la un meci de fotbal și a doua oară eram în vacanță. Nici măcar n-am sunat la București, ca să întreb cine a câștigat. Pe vremea aia aveam doar roaming, nu și net pe telefon, ca să intru în hotel sau într-un restaurant și să-i agasez pe recepționeri ori pe ospătari – „s’il vous plait, donnez moi la parole de tzaptzarap!” Sau la parole de wi-fi, de bye -bye, habar n-am. Eu îi zic „tzaptzarap”.
Încă o dată, bravo, diasporezilor și scuze dacă v-am ofensat! Deci nu erați voi pe 10 august, când zburau bordurile. Ce revelație! Erau progresiștii, n-aș fi bănuit. O altă tema a progresiștilor este „identitatea de gen”. Nu sunt două sexe, cum știam. Nici patru sau cinci, cum am aflat după aia. „Identitatea de gen” spune că sunt o sută, poate două sute de genuri și fiecare se va considera ce vrea (bunică, geamantan sau berbec cu elice), fiecare poate avea în buletin ce vârstă își alege, fiecare trăiește unde crede el. Andrei Caramitru, de pildă, a mutat, într-o postare pe facebook, Porolissum în Dobrogea. De ce? Fiindcă omu’ e șmecher, de-aia! Eu salut identitatea de gen și mă recomand ca atare: „pe mine mă cheamă Dan, giumdagădigăda haide, și-am jucat în Sandokan, giumdagădigăda haide!” Capodopera aparține prestigioasei formații „Azur” și o găsiți pe YouTube.
