1. Ei le cer politicienilor să nu mintă, dar cei mai mari farseuri sunt ziariștii. Textul ăsta va apărea pe net la o oră când vor mai fi multe ore până la rezultatul primului tur, iar pe tarabe (care tarabe, unde sunt tarabele noastre de presă?) luni dimineață, când nu va mai interesa pe nimeni ce am scris eu înainte de exit-poll-ul de la 21, plus câteva ore de prelungiri. Recunosc că scriu acum ceva și mă gândesc la altele și îmi permit să bănuiesc că dumneavoastră vă întrebați ”pe cine o fi votat ăsta? Hai să-i mai acord o perioadă de grație de două fraze, poate îmi dau seama.” Nu numai că vă înțeleg. Vă aprob fără rezerve. Și eu aș face la fel. Grav e că mai există ziariști care își imaginează că ei pot influența pe cineva. După toată introducerea asta – nu e nicio pagubă dacă vă opriți cu cititul aici – îmi pare rău de un singur lucru. Mi-e dor de tarabele noastre cu ziare. Cred că e singurul context în care cuvântul ”tarabă” e descărcat total de vreun sens peiorativ.
2. Am avut patru președinți după revoluție. Pe Ion Iliescu n-am putut să-l sufăr. Normal că nu l-am votat, cum să-l votez? Nu l-am votat nici în 2000, când am stat acasă și l-au votat în turul doi pateticii din categoria Liiceanu. Dar ceea ce e de apreciat e că Iliescu, Emil Constantinescu și Iohannis n-au avut tupeul să ne spună, în săptămâna elecetorală, pe cine să punem ștampila. Lui Emil Constantinescu a trebuit să-i scriu și prenumele, ca să știe oamenii sub 40 de ani despre cine e vorba. Emil Constantinescu n-a putut și a plecat. Băsescu, în schimb, a răscolit societatea ca în 1907 sau 1947, bestializarea useristă a apărut în siajul lui, dar matelotul are tupeul să dea sfaturi electorale. Nici nu-i de mirare că e singurul dintre cei patru președinți care și-a pierdut privilegiile de fost locatar la Cotroceni, unde am auzit că se simțea încorsetat și, uneori, mai sărea gardul.
2. În anii ’90 era la modă cuvântul ”nomenclatură”. Azi se folosesc sistem și antisistem. Ca să fie foarte clar și în ordine alfabetică – acum mă dau și echidistant, deși echidistanța e o minciună ca deontologeala – toți candidații cu șanse (Antonescu, Nicușor Dan, Ponta, Simion) sunt oameni propulsați de sistem. Virgini pe plan intern n-au cum să fie, dar uitați-vă cum au fost călăriți și pe plan extern. Dacă ei mint, asta e, ne-am obișnuit. Dar măcar să nu vă mințiți între voi, că ați ”votat antisistem.” Cel mai anti-sistem (dar nu virgin) a fost Emil Constantinescu. Din păcate, cei alături de care l-am votat și eu (în 1992 și în 1996) s-au dovedit la fel de ticăloși și mai lacomi decât politrucii lui Iliescu. Auzi, dom’le, antisistem!