Dintr-un punct de vedere, poate singurul, e foarte bine ca presa si-a pierdut puterea. Nu mai conteaza ce spun opiniotii de serviciu, acesti derbedei care pedaleaza pe bicicleta cu lant cazut a deontologelii.
Interesant mi se pare ca ei insista, transmitandu-le oamenilor cum si daca merita sa mearga la urne. Toaca referendumul, dar nu-si fac o minima recapitulare a propriilor optiuni, din ultimii 22 de ani. Amintindu-mi cum am ales eu, imi dau seama ca nu sunt in masura sa dau sfaturi. Pentru un singur vot sunt mandru de mine — Ion Ratiu, in ’90. De cateva ori am procedat normal — Constantinescu, Basescu. De 3 ori m-am dovedit jenibil. Halaicu, Lis si Crin Antonescu, in 2009. Atunci, in turul doi am stat acasa, fiindca mi-era imposibil sa pun stampila pe Geoana — nici chiar asa! In 2000, l-am ales pe Isarescu, iar in turul doi eram plecat cu o echipa de fotbal, insa n-am cum sa uit ca Doina Cornea si Liiceanu ii faceau campanie lui Iliescu — „raul cel mai mic!”. In conditiile astea, persoanele publice care se cred profesori de vot inseamna ca-i dispretuiesc pe romani. Popor, popor, popor, romani, romani, romani si apoi fatalul mariaj semantic „poporul roman”. Dar Gica? Dar Vasile? I-ati depersonalizat? In DEX, „poporul” si „romanul” nu-s totuna cu „interesul meu”.