Nu atacăm Spania cu echipa de tineret? Ce surpriză!

Ați uitat isteria de la începutul verii? „Să băgăm minunata echipă de tineret împotriva Spaniei și lalala și tralala, șampanie, confetti și pupici cu sclipici!” Ce transferuri a generat Campionatul european de tineret? Cine era în tribune? Diaspora. Câți nemți, câți englezi, câți francezi? Nici măcar cei aflați în concediu, în Italia.

În 1981, am luat locul trei la mondialele de tineret. Câți fotbaliști a chemat Lucescu la națională? Pe Gabor, Andone și Rednic. Și pe Balint, sporadic. Nu țin minte ca Lasconi și Sertov să-i fi înlocuit pe Balaci și Cămătaru.

Știți câți băieți de la tineret vor fi pe teren împotriva Spaniei? Pușcaș, probabil Nedelcearu (fiindcă nu prea avem varianta pe postul ăla și oricum e mai bun decât tatăl lui, care a jucat la Victoria) și Ianis Hagi, din minutul 75, dacă permite jocul. V-am anunțat încă  din vară că partida cu Spania n-o vor prinde mai mult de patru – cinci fotbaliști de la gloriosul campionat european. Uite că vor juca maximum trei. Hai, sunt băiat bun, mai pun unul. Patru. N-ați vrea cumva să joace și Radu? E foarte bun ca portar și extraordinar în calitate de corporatist, care face mobilizarea la team building. Mie nu-mi place nici de Tătărușanu, nici de Radu, dar aș începe cu Tătărușanu fără să stau pe gânduri. La portari sunt mai pretențios. Preferatul meu a fost Țețe Moraru. Pe locurile doi și trei, Vasile Iordache și Lobonț.

Știți cine putea să-i anihileze pe spanioli? Un tânăr. Ca om, e tânăr. Ca sportiv, nu. Tamaș, Gabi Tamaș. Fotbalist. Cu derapaje în viață, dar fotbalist. Din păcate, a venit la Astra abia în august. Dacă se transfera în iulie și era ținut câteva zile în cantonament înaintea meciului cu Spania, aveam șanse mai mari.

Și acum să vă delectez (asta încerc, nu știu dacă voi reuși) cu o poveste, că oricum vom pierde cu Spania și vom fi prima țară care va absenta de la un turneu final la care e gazdă. Trăiască Federația Română de Trosbal Feminin!

Un personaj cunoscut din fotbalul nostru a vizitat, în urmă cu un an și jumătate, poate doi, baza de antrenament a federației din Turcia. E imensă. Poate găzdui șapte echipe, care nu s-ar întâlni între ele pe holuri. Iar terenurile de antrenament sunt înșirate ca soldații, dimineața, la apel. Multe, multe terenuri. Am dat acest amănunt pentru că, în ultimii cinci ani, FRF n-a construit nici măcar o debara. Jos, în imensa recepție a bazei din Istanbul, se găsesc poze cu toți fotbaliștii din naționala Turciei. Sute, sute de postere. Stau pe pereți chiar și ăia care au jucat două minute sub Semilună. S-a uitat omul meu, s-a uitat, s-a tot uitat și n-a putut să tacă. „Unde-i poza lui Hakan Sukur?” Marele Hakan Sukur – peste 100 de selecții, peste 50 de goluri pentru Turcia, a jucat cu Hagi, la Galata. Oficialii schimbau vorba, exact cum făceau activiștii noștri, când îi întrebau delegațiile străine de Mircea Dinescu sau de Doina Cornea. Hakan Sukur fusese pus la index, ca Marcel Răducanu și Belodedici, în anii ’80. Dar ce a făcut Hakan Sukur? A susținut revoluția împotriva lui Erdogan.