Cauta

Noul Scornicești

Noul Scornicești - Ziarul National

1. Pe 14 decembrie 2021 am titrat așa: “Domnul Danileț, acest Marius Manole al justiției.” Am nimerit-o. După ce judecătorul Danileț a cerut cetățenia Republicii Moldova, hop și Marius Manole. A anunțat că vrea și el să și-o ia. Mariuse, ai grijă cu Danileț, fiindcă face arte marțiale! Mânuiește nunceagul cu brațul legii. Vai și amar de țara care nu-și respectă karatiștii. De abia aștept să jucăm Hora Unirii (pe 24 ianuarie, nu joi) cu doamna președinte Maia. Toți pentru justiție, toți pe trotinete. Hai să dăm mână cu mână pentru justiția română. Și pe vremea comuniștilor, și acum, politica a subordonat istoria și justiția. Diferența e că, azi, oengeurile și corporațiile sunt mai puternice decât statele. 

2. În lotul Belgiei e un fotbalist cu unghiile făcute. Nu lăcuite. Vopsite. Cu model, ceva avangardist, nu într-o singură culoare ca femeile modeste. În 1986, Maradona a dat un gol cu mâna și a zis că “a fost mâna lui Dumnezeu și capul lui Maradona.” În 2022, domnul jucător belgian nu poate nici să-și roadă unghiile de nervi, fiindcă ar distruge o operă de artă. În afară de doctor, bucătar și maseuri, o echipă de fotbal care se respectă trebuie să aibă și câteva manichiuriste.

3. Dialog cu un preot, sâmbătă, la o pomenire. “Ia și matale zece mililitri de tărie!” “Nu pot, că e Post. Și nu puteam oricum, pentru că sunt cu mașina.” “Haide, părinte, că nu te oprește nimeni pe matale!” “Greșit. Preoții sunt primii verificați. Când văd straie bisericești, milițienii tineri mă opresc instantaneu!” Oooo, statuia mișcătoare a lui Godină pe linia continuă! Și in anii ’50 uniforma de milițian era mai tare decât anteriul. Preotul e dușmanul milițianului digitalizat, care nu-l vede pe trotinetistul de pe contrasens și e normal să nu-l vadă, pentru că s-au recules împreună de halloween.

4. Parțial eclozații de pe centurile de socializare s-au extaziat fiindcă “primăria Ciugud desființează casieria și va accepta doar plăți electronice.” Pentru necunoscători (pe care îi asigur că nu au pierdut nimic): Ciugud e noul Scornicești sau un fel de favela din Rio pentru turiști. În favela din Rio niște actori fac pe bandiții fioroși, iar la Ciugud țăranii joacă golf. Subțire. La Scornicești era o fabrică de confecții care făcea blugi. Ca să fie peste Scornicești, un ciugudean updatat trebuie să-și schimbe sexul.

Ultimele stiri

  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • VIDEO. Furtuni și inundații devastatoare în California. Trei persoane și-au pierdut viața
  • Locul de muncă plătit cu 30.000 de euro pentru 6 luni. Ce criterii de angajare trebuie să îndeplineşti
  • Exit mobile version