Criza asta a facut si multa dreptate. Se imbogatisera fara temei niste ratati ai Dreptului. Ma refer la notari. Il cunosc pe unul care si-a luat Ferrari. Vindeai, cumparai, ciordeai ceva si trebuia sa le dai si lor parte.
Dar nu 5 lei, ci cateva mii de euro pentru o foaie, de parca ar fi desprins-o dintr-un incunabul. Si asta dupa ce te milogeai in fata acestor creiere de chitantier, dupa ce transpirai la coada, dupa ce iti rupeai paltonul ca in troleibuz. Ajunseseram sa fim pomanagii la usile pomanagiilor supremi si tupeisti! Auzi, electorat, si-a cumparat Ferrari un fraier care nu stie nici Drept, nici contabilitate, nici gramatica, dar elibera tidule cu stampila si semna rotunjit, ca maimutele pubere in oracol! Venea o batrana sa-si vanda butelia si o tineau incultii astia trei ore in hol. Aparea un barosan imobiliar, imediat „poftiti, aveti prioritate, domnu’speculant!”. Recent, acesti creatori de hartie mazgalita cu smecherie au schimbat tactica. Li s-a facut foame si trimit bancilor dosare de bune intentii, fug dupa clienti sa-i pupe in turul pantalonilor, ii servesc cu apa minerala, cafea, bomboane si le sta foarte bine ca ospatari. Daca ar fi dupa mine, as da jos din pod lupta de clasa si i-as pune sa munceasca moca. De ce? Pentru ca sunt niste profitori ai necazului. Cand vin doi oameni sa incheie un act, cel putin unul dintre ei e in galeata.