AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisNoi am luat șutul în fund. Pasul înainte îl vor face alții

Noi am luat șutul în fund. Pasul înainte îl vor face alții

Noi am luat șutul în fund. Pasul înainte îl vor face alții - Ziarul National

1. România nu atacă pe nimeni, nu se poate apăra, dar taie bani de la Sănătate și Educație ca să se înarmeze. Asta înseamnă că n-are busolă. Dar îl are pe domnul Miruță la Ministerul Apărării. Demnul urmaș al lui Moșteanu a spus că Nicolae Ceaușescu a fost patriot, în felul lui. Pentru afirmația asta Miruță și-a luat deja multe înjurături, nu vreau să mă alătur. Useristul Peneș Curcanul (în drum spre Groenlanda) avea ceva în cap, dar nu a știut să nuanțeze. Și așa am ajuns la ”asemănarea patriotică” între Ceaușescu și useriști. În ultima lui etapă de ”patriotism” (1984-1989) scelerat, Ceaușescu a tăiat gazele și curentul la greu. Apa caldă devenise un lux. La capitolul tăieri, Ceaușescu seamănă cu useriștii. Pe partea de construcții, însă, Ceaușescu i-a bătut la pielea goală. Expresia ”Ceaușescu a construit case” e falsă și ticăloasă. Pe vremea lui s-au construit blocuri cu sacrificiul poporului. Pe vremea useriștilor, proprietatea a devenit o vinovăție și proprietarii unor apartamente de două-trei camere sunt hărțuiți fiscal de parcă ar fi mafioți. Și impozitele lor se duc în infrastructură. Dar nu în infrastrucura României.

    2. Cât timp trebuie să mai suportăm discursurile de tip userist ”am primit de la U.E. nu știu câte miliarde”? Cine a primit? A primit USR? A primit Bolojan, că e simpatic, proaspăt însurat și a sărit U.E. cu darul? N-am primit nimic. Ni s-a dat un împrumut. Cu dobândă, cu tot ce trebuie. Se fac școli, spitale și autostrăzile Pitești – Sibiu și Comarnic – Brașov cu miliardele alea? Nu. Banii au avut o escală pe aici. Alta e destinația lor. Noi am luat șutul în fund, pasul înainte îl vor face ăia care au tupeu să te certe, după ce le dai, că le-ai dat prea puțin. Guvernanții noștri despoaie poporul, iar pe plan extern răspund la ”bună ziua” cu ”sărut mâna”.

    3. Trump chiar ar fi meritat Premiul Nobel pentru Pace. Dar nu fiindcă ar fi oprit nu știu ce războaie, cum se laudă el. Spui că ai oprit opt (?) războaie, dar ce vrei tu să faci cu Venezuela și Groenlanda nu se pune. Fapta lui demnă de Nobel e că a  tăiat elanul progresist în America și în Europa. În secolul XXI, niciun război n-a învrăjbit lumea cum a făcut-o progresismul. Oamenii educați nu s-au putut opune ecoanarhiștilor care vandalizau muzee, sluțeau programa școlară cu aberațiile lor, politizau sexul și schimbau criteriile de angajare, înlocuind  competența cu bizareria ostentativă. Așa că pe progresiști i-a pus la punct un incult ca ei. Vă imaginați ce ar fi făcut Kamala la Casa Albă? Ar fi ajuns Obama și Hillary Clinton să se roage de ea – ”fato, deja exagerezi!”

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
327 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img