Cauta

Nimic nu e prea mult împotriva USR

Nimic nu e prea mult împotriva USR - Ziarul National

1. Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților din SUA, a anunțat că transsexualilor li se va interzice să folosească toaletele pentru femei, unde intrau cu nonșalanță. Vai de capul lui Johnson! S-a pus rău cu deontologii și cu parțial eclozații din România. Opinia lor contează la scară planetară. Așa nu mai merge! Ca să-l combat pe Johnson, eu mă urc pe trotinetă și nu mă mai opresc până în Piața Victoriei. Dacă e aglomerație, mă strecor pe contrasens printre mașini și nu mă las dacă nu distrug măcar două oglinzi laterale. Era o plăcere să meargă fiica ta de opt sau zece ani la un veceu public și să întâlnească acolo un ditamai vector al corectitudinii politice.

   2. A fost Ciucă la Antena 3 neapărat CNN. S-a pompat în generalul – scriitor de zici că e CSA Steaua. Pentru mine, Steaua e FCSB. Dar pentru dumneavoastră, Ciucă e “urmașul Brătienilor”? Militarul elogiat în manele a spus și o chestie simpatică. “99% nu voi intra cu Simion în turul 2.” Ce revelație! 99% nici Silviu Prigoană nu-i va da replică Adrianei Bahmuțeanu într-o emisiune a lui Dan Diaconescu dedicată Elodiei.

    3. FRF, pe care nu o compătimesc, trebuie să plătească 128.000 de euro pentru că distinșii barbari din Kosovo au plecat de pe teren să mănânce pizza. Amenda e uriașă, dar putea fi și mai rău. Fotbalul a devenit un hol al zglobiilor din livingul politic. Dacă ieșea Kamala în SUA, pierdeam și cu 3-0.

   4. Geoană e prea bun pentru lupta asta. El face cât doi candidați și are șanse 50% cu 50%. Dintre cei care i-au promis că-l susțin, 50% nu-i vor mai răspunde la telefon de luni încolo. Păcat. E tânăr, are 66 de ani și mi se pare o promisiune pentru viitoarele alegeri. Un Biden se crește greu. Iar Trump se bazează pe România. Pilonii NATO în țara noastră sunt Geoană și Ciucă. Ce poți să vrei în plus?

   5. Dacă vrea să devină și amuzant, Georgică Simion ar trebui, după 1 ianuarie, să învețe vrăjeala lui Vadim Tudor. “Nu vă e rușine? Așa se vorbește cu un finalist al alegerilor prezidențiale și un vicepreședinte al Senatului?”

   6. Să nu vă fie rușine când votați! Nimic nu e prea mult împotriva USR.

Ultimele stiri

  • Bolojan ar vrea ca toată lumea să se pensioneze la 65 de ani: „Trebuie să eliminăm posibilitățile de pensionare anticipată”/Ce spune premierul despre ajutoarele de șomaj
  • Apar noi detalii în scandalul momentului! Ce ar fi declarat complicele fostului ministru Răzvan Cuc la DNA/Instanța decide dacă cei doi vor ajunge în arest preventiv
  • Părinții, în alertă! Mai mulți copii de la o grădiniță din Drobeta-Turnu Severin, la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
  • Alunecare de teren, pe DN1, în zona localității Cornu. Circulația, restricționată parțial/Anunțul autorităților
  • Ședință tensionată a Coaliției, după votul PSD la moțiunea împotriva Dianei Buzoianu. Ce subiecte-cheie sunt pe agenda discuțiilor
  • O brad frumos…
  • Horoscop 17 decembrie 2025 – Ești un luptător
  • Alege ce citești
  • George Simion lansează „Opoziție Totală”: AUR cere alegeri anticipate și război total cu Guvernul Bolojan
  • Declarația lui Ilie Bolojan care pune pe jar sistemul sanitar
  • Exit mobile version