1. Conferința de presă a lui Nicușor Dan a fost una cu rolurile inversate. Nicușor se fâstâcise de parcă era un ziarist debutant, care a fost trimis de redacție să-i pună o întrebare președintelui și nu-și poate învinge timiditatea. ”Mă vede mama la televizor, mă văd vecinii și colegii de liceu, ce mă fac io acum?” Și așa apare blocajul. Un blocaj. Un singur blocaj. Nicușor s-a blocat de vreo șapte ori, fiind un om cu experiență la pupitru. Întrebările au fost comune, previzibile. O explicație ar fi că e mahmur după un succes care l-a depășit.
2. Mai am o explicație. Mă gândesc la Hagi și la ziaricii care fac miștouri ieftine de discursurile lui. Creierele înțepenite în două-trei clișee nu pot pricepe că oamenii ieșiți din rând au patru-cinci străluminări în două-trei secunde. Avalanșa de idei strivește puterea de a găsi iute matca frazei. În fața camerei de luat vederi, Eugen Barbu și Marin Sorescu, doi scriitori de geniu, erau jenibili, erau legume. La fel pictorul Ciucurencu sau sculptorul Medrea. Nu insist cu artiștii plastici, pentru că ziaricii n-au auzit de ei. Dar de Cărtărescu au auzit. Cine l-a citit observă că vorbește mult mai prost decât scrie. Uneori e afazic tocmai pentru că are mintea arborescentă. Și e sensibil. Și e exigent. Și încearcă să se ferească de clișee. Spre deosebire de cântăcioși – adică de leprele care l-au susținut pe Nicușor și scot numai tărâțe pe plisc – artiștii adună, în interiorul lor, semințele care germinează grâul, ca să judece idioții calitatea pâînii. Că ne convine sau nu, un matematician de elită e un creator. Dar creatorul a ajuns președinte de Stat și, în această funcție, calitatea discursului său a fost inacceptabilă. Dacă ai ajuns la Cotroceni, nu mai ține scuza legată de viteza de gândire torențial superioară vitezei de emisie.
3. Nicușoare, concentrează-te și simplifică, fiindcă mulți nu vor fi de acord cu ce am scris eu mai sus! Sper să-ți arate cineva textul ăsta. Dar dacă ai adus la Cotroceni bestii trotinetiste și alți ecoanarhiști cu rucsac, slabă speranță.
4. Să trecem acum la un impetuos. Nu, nu e Georgescu! Decebal cu pantaloni roșii evacuează enormități în manieră peremptorie. Dacă zevzecul apodictic ieșea președinte, în primele două săptămâni și-ar fi admirat perfecțiunea în oglinzile de la Cotroceni. Mă refer la un șmecheraș. Inteligent, alunecos, e mai bine să îi fii dușman decât prieten, fiindcă dușmanii și-i respectă. E vorba despre Victor Ponta. Care ne-a zis cu satisfacție ”aveți ce ați votat.” Serios? Eu în primul tur l-am votat pe Crin Antonescu. Și ar fi ajuns președintele României dacă nu erai tu iepurele lui Nicușor. Hai că încep să mă enervez și îmi aduc aminte cum ai inundat satele din Oltenia ca să-i ajuți pe sârbi! Și pe urmă, fără legătură cu tine, mă duc cu vreo 50 de ani în urmă. Porțile de Fier 1 reprezintă o uriașă realizare a românilor și a sârbilor. Dar, ca întotdeauna, noi ne-am ales și cu o frustrare. Am pierdut un basm plutitor pe Dunăre. Ada-Kaleh.