AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisNicu Ontanu si Lorenzo Magnificul

Nicu Ontanu si Lorenzo Magnificul

Ieri, ora 12.25, eu si (presupun) toata presa am primit urmatorul SMS. „Am inaugurat primele 4 fantani de mare adancime cu apa potabila, in Parcul Florilor, Motodrom, National si Obor, un proiect unicat in Bucuresti. Primar N. Ontanu”. Bai, Nicule, bai, ctitore, tu ma impresionezi! Ce faci matale  cu banii contribuabililor, cum rasplatesti  firmele care te-au sponsorizat in campanie, asa ceva mai rar, nici Familia de Medici n-a ridicat asemenea edificii in Florenta!

Saptamana trecuta am fost in Toscana. Lumina emolienta a Mediteranei prelingandu-se peste dealurile Toscanei, Baptisteriul cu ecou aflat in Campo dei Miracoli, in acelasi ansamblu cu Turnul Inclinat din Pisa, statuile din Piazza della Signoria, din Florenta, mormintele lui Michelangelo, Machiavelli, Galileo Galilei si Capela familiei Pazzi  din Santa Croce, cupola arcuita fara schele de Brunelleschi si pictata de Giotto, in Santa Maria del Fiore, Teatrul din Montecatini Alto, Piazza din Carrara, orasul unde-si targuia Michelangelo marmura, dipticul lui Pierro della Francesca, Primavara lui Botticelli, Santa Famiglia lui Michelangelo, din Ufizzi, Coridorul Vassari, care leaga Palazzo Vechio si Palazzo Pitti (construit special pentru Familia de Medici), statuia lui Cellini de pe Ponte Vechio, plajele din Forte dei Marmi— toate astea sunt niste chiftele pe langa realizarile tale, Nicusoare! Ai facut niste puturi si alegatorii platesc apa. Ghinionul tau e ca te-ai nascut la mai mult de jumatate de mileniu  de familiile de Medici, Bardi, Peruzzi, Pazzi, comanditarii unor titani ca Michelangelo, Tizian, Rafael, pentru ca ii haleai pe-astia! La Florenta, geniul si puterea, catolicismul si tradarea, banii si  perversitatea politica, familiile influente si maestrii Renasterii s-au aliat in pecetea Adoratiei si a Splendorii. La Bucuresti, in rolul lui Lorenzo Magnificul joaca un general care n-a tras nici cu prastia si a umblat prin enspe partide.  Nicusoare, mersi pentru SMS, ca n-aveam ce sa scriu! Amanta ta, mai nasoala decat nevasta, tanti aia din Primarie, ce mai face? Ai stropit-o si pe ea din fantana Motodrom? Baietii de la Roma vor deja sa vina la Bucuresti, ca sa redimensioneze Fontana di Trevi, inspirandu-se din Obor.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
801 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger