Cauta

Nemernicii supremi

„Nemernicii supremi” este un articol de-al meu, din urma cu 5-6 ani. Initial, am vrut sa fie titlul culegerii de texte din 2011, dar m-am razgandit, in ultima clipa, si am ales „Miorita si cantaciosii”.

Am revenit acum la „Nemernicii supremi” — cele mai izbutite articole semnate de mine, din decembrie 2011 pana in iunie 2014. Cartea apare saptamana viitoare. „Nemernicii supremi” sunt politicieni, ziarici, cantaciosi (alt cuvant lansat de mine si folosit, azi, ca bun public), fotbalagii si lepre de televizie. Azi voi aminti despre nemernicii supremi din presa.

In ultimele doua zile, am demonstrat clar-clar, ca lumina zilei si ca intunericul din mintea ziaricilor, ca noul imn al FRF este unul fascist. Cu 4-5 exceptii, n-am fost sprijinit sau preluat de presa. Iar cei care au facut-o sunt prietenii mei. M-as fi asteptat sa sara si presari cu care n-am vorbit in viata mea, dar pe care i-o fi revoltat optiunea impostorilor din FRF. Nu s-a intamplat asa. Nicio problema. Eu sunt cunoscut ca unul care injura ziaricii, dar putina lume stie pe cati i-am ajutat cu o relatie (unora le-am angajat si nevestele, nu numai pe ei), cu bani, cu un doctor, nu mai intru in amanunte. In societate — baiat rau, in particular — baiat bun. I-am salvat eu, „pe smecheria mea”, cum se zice pe strada. Gata, toate astea s-au terminat! De aici inainte, voi citi titluri ca „Ziarist batut”, „Ziarist rapit” fara a avea vreo reactie. Cand voi vedea „Ziarist bagat in ciment”, voi fi trist, dar nu voi reactiona. Va rog sa nu scrieti nimic despre cartea „Nemernicii supremi”, pentru ca o voi promova singur, tot pe „smecheria mea”!

E foarte bine, in schimb, ca va bucurati fiindca Tolontan a mai obtinut o condamnare pentru George Copos. Lui ii „pare rau de om, dar conteaza faptele”. Induiosator! Si-a mai pus si argatii sa marturiseasca, in GSP, cum l-au infundat pe Copos. Un tampitozaur (cand se strofoaca sa scrie de mana, scrijeleste litere de tipar!) a povestit cum tinea documentele intr-o geanta-diplomat cu cifru, gasita in pod la socru-sau, iar altul s-a laudat ca, dupa ce l-a ars pe Copos, a incasat o prima din care si-a cumparat un ceas Swatch. Nababule, ce de bani ai castigat! In Occident, ceasuri Swatch (in jur de 50 de euro bucata) au liceenii. Dupa ce intra la facultate si spala vase sau sunt chelneri in timpul  vacantelor, isi iau de la Tissot in sus.

Cu George Copos am avut certuri mai urate decat Tolontan, dar nu pe dosare, ca eu nu sunt militian. Mie imi era ciuda ca a luat hotelul Athénée Palace, unde am crescut eu. Azi, ii doresc lui Copos sa iasa sanatos din inchisoare si sa se bucure de Athénée Palace! Cat despre Tolontan… Daca ii aduci ofense esentiale, daca-i zici ca n-are talent (are!) sau ca-i prost (nu-i deloc prost!), nu se supara. El reactioneaza daca te iei de deontologeala lui. Cataline, cum te-a facut Basescu? Lichea? Eu am cunoscut lichele fermecatoare. Tu incerci si, uneori, reusesti sa fii o lichea gretoasa.

 

Ultimele stiri

  • Încă vicepremier? Dragoș Anastasiu a recunoscut că a plătit ani de zile „taxă de protecție” la ANAF
  • Seceta lovește crunt! Două râuri din Arad au secat complet. Primar: „Este totul uscat/ Fermierii foloseau apa la creșterea animalelor, iar acum…”
  • VIDEO. Cumplit! Șapte copii au murit, după ce o școală s-a prăbușit, în India. Bilanțul răniților
  • A semnat! Nicuşor Dan, undă verde pentru primul pachet de măsuri fiscale. Ce spune despre pachetul 2/„Nu sunt chestiuni care să fie dramatice”
  • „Casa Iubirii” sau rușinea televizată care ne face de râs în fiecare seară
  • Bianca-Maria Oană, elevă la Colegiul „Sfântul Sava” și cel mai tânăr paramedic SMURD din România: „Să fii medic înseamnă să lupți pentru viață în fiecare zi” – povestea tinerei selectate în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Vremea se schimbă simțitor, după valul de caniculă: Urmează o săptămână cu ploi și temperaturi mai scăzute/Prognoza ANM pentru luna august
  • Val de reacții internaționale după ce Macron a anunțat că Franța va recunoaște statul palestinian. Ce spun SUA și Israel
  • Doi români care se întorceau din Grecia, reținuți în Bulgaria pentru tentativă de mituire a unor polițiști de frontieră
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version