Nu vreau să mă dau mare – deși cam vreau – dar am înțeles încă de acum cinci ani că Vasile Dîncu e bun de ministru al Apărării. Probabil știți că acest destoinic om de cultură, profit și gargară patronează „Sinteza”, o conopidă obosită, scoasă pe hârtie de album de artă. Editorialistul „Sintezei” este chiar Vasile Dîncu. Maestrul posedă un talent de dimensiuni fluviale. Se revarsă kilometric și tulbure, prețios și adormitor. Profesor universitar, na! Fraierii iau doctorate. Nea Vasile dă doctorate.
Pe 14.12.2016 am citat, în „Național”, dintr-o capodoperă în care Vasile Dîncu ne-a demonstrat că trebuie să fie ministru al Apărării. Articolul din „Sinteza” era bilingv. Pe pagina din stânga, în română de sforăială. Pe pagina din dreapta (mai vizibilă, asta-i o regulă de tehnoredactare – materialele de forță le pui în dreapta, ca să sară în ochi când răsfoiești), măiastrele rânduri erau în engleză, ca să priceapă și Churchill, din groapă, cât de păcălici era.
Gata, liniște! Domnul ministru al Apărării ne povestește care-i treaba cu dușmanul. „Dacă ignorăm sfera vieții private, dușmanul apare într-o multitudine de ipostaze, dușmanul devine o instituție”. Acum, dacă am identificat dușmanul, putem să întoarcem perna, deși textul soporific merge mai departe. „Cred că mai important este ceea ce aș numi Instituția dușmanului comun”. Nu, n-ați ghicit, nu-i USR. Nea Vasile e useristul pesedist. „Carl Schmitt este unul dintre cei mai subtili teoreticieni, dușmanul comun fiind un element important pentru constituirea statului însuși”. Hai, bre, las-o-n papucii mei, că nu-i de joacă! Dacă a postulat și nea Carl Schmitt abureala asta, îl ia dracu’ pe dușman. Îl prindem, nea Vasile, îl prindem!
Stați, că dușmanul n-a capitulat! Se zvârcolește. „Sigur, plasarea dușmanului interior în afară (dușmanul interior e în afară, e ceva de la Covid în sus, deșteptați-vă!, n.m.) este actul fondator, pe urmă de multe ori statele, în variantele lor violente sau ca posesoare ale atributului violenței legitime, cum scria Max Weber (nu cumva Vax Leber? – n.m), descoperă dușmani și în interior pe care-i combat sau îi anihilează în campanii sau prin acțiuni de propagandă”. Ce forme fără fond? Astea sunt formele informe, care ar dezinforma, dacă ar conține informații.
Credeați că ați scăpat? Nu vă las. „Dușmanul comun a fost teoretizat în științele sociale de mulți dintre clasicii ei (ce caută ea acolo, domnule profesor universitar?, n.m) și are multe funcții sociale. Dușmanul comun este un fel de ecran alb, de fundal”.
Cu nea Vasile ministru al Apărării, putem spune „Pe aici se trece!”. Parcă asta era deviza de la Mărășești și Carpați fără filtru.
