Leonardo DiCaprio a zis că Greta Thunberg (neoutecista care s-a răstit la Trump) este „a leader of our time.” Clar, clar! Când a bălegărit declarația asta, copilul bătrân era mai drogat decât personajul pe care l-a jucat în „Lupul de pe Wall Street”.
Am mai scris despre „Lupul de pe Wall Street”, un film despre minciună și tupeu, despre averi făcute din bani care nu există, despre salvarea prin delațiune. Wall Street este paradisul impostorilor persuasivi, bănuiți de genialitate fiindcă nu seacă niciodată conducta cu fraieri. „Lupul de pe Wall Street” l-a regizat Scorsese, care a devenit celebru datorită filmelor cu mafioți. Dacă pe gangsteri i-a înfățișat cu căldură, developând o lume guvernată de grandoare, fidelitate și sânge, Scorsese îi studiază pe brokerii de pe Wall Street ca pe niște gândaci care cresc doar când îi pune el sub microscop. Ca să fiu corect până la capăt, DiCaprio a demonstrat, în „Lupul de pe Wall Street”, că e un actor formidabil, după ce în „Titanic” fusese jenibil.
Despre DiCaprio am susținut, mai sus, că-i un drogat. Am fost delicat. E un drogat barbar. În urmă cu niște ani, DiCaprio a închiriat un etaj la Hotel du Cap Eden Roc (un palat cu grădină botanică, aflat deasupra Mediteranei) de pe Coasta de Azur și l-a devastat. Acel palat a fost construit de fondatorul ziarului „Le Figaro” și au stat acolo Churchill, Charles De Gaulle, familia Kennedy sau Hemingway. Când a îngăimat că Greta e „a leader of our time”, cred că DiCaprio era ca la Eden Roc, adică băgat cu capul în naftalină.
Mai cunosc și eu Generația din România a Gretei Thunberg. Eram astă-vară la o terasă de la Mamaia. Printre meseni – un băiat de vârsta Gretei, care studiază (de rupe) la un liceu din Berlin. Tăticul lui – om valabil, combinagiu vechi. Puștiulache s-a băgat și el în seamă cu „modelul german”. „Ce model german, mă? Asta-i o Europa de mâna a doua. România e condusă de un sas, iar Germania de o redegistă!” Replica i-o dăduse tot un combinagiu vechi. Fost salvamar. Nu știa să înoate, dar schimba valută, în anii ’70 – ’80, când veneau suedezele pe Litoral, iar ABBA cânta „Fernando”. Pe Fernando al nostru îl cheamă Marian și e din Topraisar. Învățăcelul berlinez se uita zbanghiu după ce l-a izbit cuvântul „redegistă”. Imediat l-am întrebat dacă a auzit de RFG. „Nu prea.” Atunci m-am speriat puțin. O fi el prost, dar ce bătrân sunt eu! Fernando din Topraisar a mai aruncat una. „Sigur că în Dobrogea ne înțelegem bine cu turcii. Le-a dat Ștefan cel Mare pașapoarte și s-au stabilit aici.” Toată masa – pe jos de ras. Ăla micu’ avea un zâmbet blond pe bigudiul buzei superioare, dar nu știa de ce. S-a trecut la altă discuție, pe care a întrerupt-o învățăcelul berlinez, după vreo zece minute. „Haide, bre, că m-am prins! Pe vremea aia nu erau pașapoarte.”
21, 22, 24, 27. Probabil vă întrebați dacă m-am țicnit (de tot). Pe vremuri, se zicea „le-a dat greu la teza la matematică.” Pentru cei din Generația Gretei Thunberg trebuie să schimbăm expresia în „le-a dat greu la loto.” Joi, la 6 din 49, au fost patru numere care încep cu doi. Bieții copii! Le-a dat greu la loto, maică, le-a dat greu la loto!