AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisNe-am născut bogați săraci, privilegiați degeaba

Ne-am născut bogați săraci, privilegiați degeaba

Duminică am făcut 45 de minute de la Poiana Brașov la Predeal, traversând Brașovul. Șoseaua goală, la culoarea asfaltului, totul perfect. Între Brașov și Timișul de Sus (sau de Jos, le confund) am mers câțiva kilometri fără nicio mășină în față sau în spate. La ora 14, la Predeal, cred că au coborât pe DN1 maximum 50 de mașini cu schiori și s-a blocat totul, am stat o oră și jumătate între Predeal și Bușteni, bine că n-am avut nevoie să fac o spirală yoghină de lichid în „decorul hibernal”. Repet, trafic strangulat cu mașini puține.

Nu numai că nu putem călători. Trăim prost și prin comparație, în condițiile în care Ardealul are deja rețea de autostrăzi – acum se lucrează la Cluj-Oradea. Să ieșim puțin din mitologia ardeleanului superior și harnic. Autostrăzile nu le-au făcut ardelenii. Le-au făcut guvernele României, cu aceleași firme, cu aceleași fonduri, dar cu alte interese și obligații. Iertați-mă, însă e foarte clar că autostrăzile Pitești – Sibiu și Comarnic – Brașov nu există pentru că nu se vrea, nu pentru că nu se poate. Și aici nu e Teoria Conspirației, e Teoria Evidenței. De 150 de ani se spune că „Europa se termină la Sibiu și Brașov”. Mai era și varianta – asta chiar că e Teoria Conspirației – că așa îi ținem pe ruși departe de București. Da, dar au venit dușmanii lor. Și sunt foarte politicoși și recunoscători.

A fost prima ninsoare de anul ăsta și Predealul, unde s-a aglomerat, era gol. Stațiunile montane sunt deja în situația Mamaiei. Clasa de mijloc sau un pic peste se duce la schi în Austria sau Bulgaria și nu mai vine nimeni pe Valea Prahovei dacă nu are vreo petrecere sau vreo întâlnire. Noroc că ucrainenii au waze, că altfel s-ar rătăci pe șosea – mai puțin vinerea sau duminica după ora 16.

Am mai scris despre o carte a lui Petre Pandrea – „Helvetizarea României”. E cam mult, deși geografia ne-ar permite măcar să visăm. Avem 33% munți, 33% dealuri, 33% câmpie, 1% umilință, care face mai mult decât 99% dinainte, plus Delta, ieșire la Mare și cel mai lung traseu al Dunării prin vreun Stat riveran. Și m-aș opri, fiindcă am dat-o în protocronism, dar uite că n-am chef să mă opresc. Mai adaug că râurile, de la nord la sud, parcă sunt dispuse pe hartă cu mâna. Bineînțeles, „cu mâna lui Dumnezeu” – ăsta a fost cadoul meu pentru progresiști.

Ne-am născut bogați săraci, privilegiați degeaba. Iar acolo unde stăteam prost cu vegetația (prin Bărăgan, prin zone ale Dobrogei, ale Moldovei, prin sudul Olteniei) am avut sisteme de irigații. Și le-am distrus. Păcat de munca unor oameni ca Drulă, Barna, Clotilde, fiindcă ei le-au făcut.

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.144 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger