Cauta

Nasoala clasei face ordine în România

Ea era nasoala clasei. Ridica mâna și vocea spre învățătoare – „tovarășa, tovarășa!” – pentru că în pauze n-o băga nimeni în seamă. Dacă nu se remarca în recreație, măcar să se afirme în timpul orei.

Cu toate că a fost sârguincioasă de mică, până în clasa a șaptea a luat doar premiul trei, mențiuni și a prins o dată un premiu doi. Tocilăreala și acreala nu țin loc de creier. Când erau mici, învățau bine și frumoasele clasei. E o prejudecată că frumoasele sunt proaste. Nu, ele se afirmă mai ușor, le cară băieții ghiozdanul din clasa întâi, sunt vedete la serbare, iar fotbalistul sau premiantul clasei le oferă sandviciul ori dulciurile lui, în recreația mare. Frumoasa clasei are opțiuni. Nasoala clasei îi iubește, în secret, și pe fotbalistul clasei, și pe premiantul clasei. Iar fotbalistul și premiantul clasei nu știu nici în clasa a patra care e prenumele ei. Tot ce știu băieții despre nasoala clasei e că sunt înainte sau după Popeasca, la catalog.

Anii au trecut, iar nasoala clasei s-a obișnuit să fie prăfuită și când e apretată. N-o bagă în seamă nici ochelaristul clasei, care are baza mică a trapezului la umeri și baza mare la cur. Așa că ea învață, învață, învață. La prima teză la chimie a luat zece. Frumoasa clasei – doar nouă. Dar frumoasei nu-i pasă. Fotbalistul clasei a invitat-o în Herăstrău, la o plimbare, la un suc și ce-o mai fi fost. Nasoala clasei – tot cu învățătura. Note bune la toate materiile, dar nu acumula nimic. Învăța mecanic. Bagajul cultural – mai subțire. Romanele de dragoste o enervau, iar marii prozatori sunt niște ciudați care scriu pieziș, care sfărâmă ideile din manual. Iar nasoala clasei are linia ei. Nu și-a dorit-o, dar aia e. Tocilăreală și acreală. Tocilăreală și acreală. Tocilăreală și acreală.

Și a venit facultatea. După revoluție, s-a trecut de la 15 sau 32 pe un loc la pădurea de facultăți pentru puzderia de studenți. Puzderia puzderiilor a fost la Drept. În prima zi, frumoasa din generală și din liceu i-a luat fața urâtei, ca întotdeauna. Ce rochiță frumoasă, frumoasă avea frumoasa frumoaselor! Frumoasa a devenit avocat. Frumoasele de la Drept, în general, au devenit avocate ori s-au măritat bine. Nasoala s-a făcut magistrat, că trebuie să facem și ordine în țara asta. Tocilăreală și acreală, tocilăreală și acreală, tocilăreală și acreală. Și nicio înțelegere a lumii. Din cărțile de specialitate nu înveți ce înseamnă dragostea, mila, păcatul, greșeala, remușcarea, durerea, Viața, până la urmă, Viața. Și Viața ar merita să fie materie obligatorie, pentru că nasoala clasei lucrează cu o știință care nu-i știință, e o literatură proastă combinată cu negoțul – „condamnare de la doi la șapte ani”. Dreptul este o vrăjeală interpretabilă, dar pentru oameni deștepți, care cunosc Viața.

Ce face un judecător sărit de 60 de ani, când trebuie să dea o condamnare „de la doi la șapte ani”? Ați văzut filme americane? Judecătorii au peste 60 de ani. Sunt niște bărbați care au trecut prin Viață. Chiar și un bărbat de 50 de ani e prea tânăr ca să fie judecător. Și, ca să mă întorc la întrebare, judecătorul trecut de 60 de ani dă trei ani cu suspendare, dacă infracțiunea e fără violență. Ce face nasoala clasei? Dă șapte ani și regretă că n-a avut legislație pentru a da 14. Și pe urmă o ia ușor, ușor spre domiciliu, să ajungă pe lumină, că habar n-are cum e noaptea pe bulevard sau într-un local. Te uiți la ea pe stradă (nu se uită nimeni) și înțelegi, după cum se îmbracă și se coafează, că are mult discernământ, mult, mult, mult discernământ.

Ultimele stiri

  • Plantele Care Vindecă Mintea: 7 Remedii Naturale Pentru Echilibru Emoțional
  • A fost semnat Memorandumul de Înțelegere între JP Srbijagas și SNTGN Transgaz SA – FOTO
  • „Conștient, nu dependent” – Fundația Dan Voiculescu a lansat campania națională antidrog la Școala Gimnazială Nr. 206 din București
  • Cartel Alfa: Nu vom accepta tăieri unilaterale care pun pe umerii angajaților din sectorul public întreaga povară a ajustărilor bugetare
  • BNS intră în stare de alertă față de măsurile Guvernului privind angajații din sectorul public: „La aproape 15 ani de la reforma toxică promovată în 2011 de Guvernul Boc…”
  • „40 de întrebări”-te duci la Rifai om, pleci meme pe TikTok
  • Aviația indiană în… alb și negru!
  • Proiect OUG: Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită cu trei luni/Se așteaptă decizia Guvernului
  • Persoanele vulnerabile ar putea primi un TICHET ELECTRONIC de energie, de la 1 iulie. Suma oferită LUNAR ca sprijin
  • Călin Georgescu a ajuns, vineri, la Parchetul General
  • Exit mobile version