1. Orice s-ar spune, până pe 1 iunie, cel mult 15 iunie, scăpăm de Covid. Vaccinarea nu e o minune, dar a fost soluția cea mai bună. Totuși, va apărea o problemă. Omenirea a trăit mereu cu o spaimă. Dacă n-a fost spaima bolii, a fost spaima războiului sau spaima dictaturii. Așadar, va începe iarăși nebunia terorismului? Eugen Lovinescu scria despre „Mutația valorilor estetice”. Societatea de azi ar trebui să vorbească despre mutația valorilor cumplite.
2. Nu avem voie să uităm prin ce am trecut. Vă rezum Covidul în două întâmplări, una din Sâmbăta Paștelui, una din Duminica Paștelui. S-au întâmplat la Constanța. Prima. Era 12 fără vreo cinci minute și am văzut un medic venind în fugă, la vale, dinspre Piața Ovidiu spre Catedrala Sf. Petru și Pavel. Se ducea să ia Lumină, era îmbrăcât în combinezon alb, din ăla ermetic, și alerga cu brațele strânse. În mâini ținea multe lumânări. Și erau lumânări mari, de jumătate de metru. Un mănunchi de făclii. A doua. Duminica Paștelui, în Cimitirul Central. Oameni și morminte, tăceri și cruci. Și deodată liniștea aia a fost destrămată de gemete. Nu există nimic mai sfâșietor decât plânsul unui copil într-un cimitir.
3. Liniștea poate fi spartă și de întrebările cretine ale reporterilor. În epoca online, ziaristica este cea mai decăzută meserie. „Vă pare rău că ați furat?” e doar un exemplu. Mă gândeam ieri la chestia asta și mi-am adus aminte că am în bibliotecă „Amintiri și portrete literare”, de Gabriel Dimisianu, critic literar important care a făcut gazetărie peste 50 de ani. Fiți atenți cum se pregătea domnul Dimisianu înainte de a intervieva un scriitor, fiți atenți care e diferența dintre un gazetar și niște ziarici! „Muncesc la întrebări, să fie incitante, dar să nu fie indiscrete, să-l stârnească, dar să nu-l irite. Le fac ample, să conțină cât mai multe sugestii, dar să am și de unde tăia dacă răspunde prea scurt, să nu fie disproporție”. O lecție de presă în trei rânduri.
4. Începe sezonul pe Litoral, de abia aștept să văd cât de inventivi sunt cârciumarii. Sper să ne scutească, la Mamaia, de „carne la garniță”, o specialitate cu care șefii de restaurante ne-au asasinat în București. „Carnea la garniță” era pentru strămoșii care n-aveau frigider. Poți să o mănânci la munte, în pensiuni rustice, dar nu are ce căuta în nordul Capitalei. Dacă o văd și pe Litoral, înnebunesc. Nu erau de ajuns „păstrăvul somonat” și midiile. Nici midiile nu sunt de la noi. Le-am găsit pe carenele vapoarelor venite de pe oceane și s-au aclimatizat. Dar crescătorii de midii au făcut întâi bulgarii. Și apropo de piscicultură, mă gândesc iarăși la Băsescu. Milosul de la Murfatlar a zis că n-a pescuit niciodată. O să-i aduc aminte o vorbă veche. E cam porcoasă, dar nici Băsescu nu pare un pudic. După o anumită vârstă, te părăsesc doi pești: somnul și carasul.