1. Știre de pe agenții. „Austria se opune planului prin care România ar putea obține 33 de miliarde de euro de la U.E. Austria e nemulțumită pentru că o parte din bani sunt nerambursabili. Cele mai importante investiții ale Austriei în România sunt în petrol, bănci, asigurări și tăierea lemnului”. Mulțumim, Austria, fiindcă investești aici! Austria e o țară deșteaptă, Austria chiar a investit în România. A investit mult după Pacea de la Passarowitz (1718) și acum e normal să recupereze. Aduce sfeclă din Ungaria, iar românilor le vinde zahăr. Aduce lemn din România, iar ungurilor le vinde mobilă. Am o întrebare, fără legătură cu Austria, desigur. Insist – fără legătură cu Austria! Cine credeți că plătește campaniile împotriva sistemului sanitar din România? Cine s-a opus transplantului pulmonar făcut la noi? Cine este în spatele plozilor de turnători (dovediți!) la Securitate, care construiesc spitale în România?
2. Hop, că iar mă vor acuza oligofrenii de Teoria Conspirației! În consecință, trebuie să le aplic tratamentul. Ei n-au argumente și au învățat lozinca „Teoria Conspirației”. Am promis că tratamentul va fi săptămânal și nu m-am ținut de cuvânt. Scuze! Așadar, „unii oameni fac Teoria Conspirației pentru că alți oameni conspiră” (Malcolm Bradbury, „A History Man”). Mai am una. „În politica modernă, rolul societăților secrete este determinant. Iar cine nu-l cunoaște, cine nu ține cont de aceste societăți se poate face profesor de istorie, ca să prostească și alte generații de tineri”. (Nae Ionescu).
3. Despre Nae Ionescu a compilat o carte fosta purtătoare de cuvânt a lui Iohannis. Sasul elocvent ca un Trabant nu hiberna cât tăcea această mizantropie cu fustă de guvernantă constipată. Cartea este o conopidă prost gătită și, din acest motiv, au cumpărat-o cei care au ca patrafir pancarta cu Muie. Dacă vreți să știți cine a fost Nae Ionescu, luați „Jurnalul” lui Mihail Sebastian, „Jurnalele” familiei Acterian, „Memorii, martorul orei 25” de Constantin Virgil Gheorghiu și, în primul rând, „Gânduri despre Nae Ionescu”, de Dan Ciachir. Dar mai simplu ar fi să dați pe net o căutare „Boanchis Nae Ionescu”. Am glumit. Am glumit că am glumit. La sfârșit de săptămână, glumesc doar în familie și cu prietenii din secolul trecut.
4. Educația sexuală în școală – o idee hapciupalitică. Generația mea nu știa să folosească prezervativul. Noi am terminat liceul înainte de revoluție și nici nu am fi găsit prezervative de calitate. Să nu mă faceți comunist, fiindcă eu am scris cartea „Joia Cărnii” (publicată în 1997), unde se găsește nuvela cu același titlu, pentru care am luat un premiu Nemira. „Joia cărnii” e povestea unui avort. În aprilie 1989, tata a plătit 5000 de lei pentru că eu nu am protejat o fată. Și nu banii au fost problema, ci riscul. Avortul s-a făcut în casa unui coleg de-al tatălui meu, tot stomatolog. Deci erau doi stomatologi și un ginecolog într-un apartament. Dacă se întâmpla azi, zdrențele de ziarici ar fi titrat „Mascații au descins și au încătușat trei medici”. N-ați citit cartea? Vorba lui Constantin Tănase, când a vorbit la telefon cu șeful Poliției, Gavrilă Marinescu – „dacă nu mi-ai recunoscut vocea înseamnă că ești incult”! În fine. Copiii de azi știu de la 11 ani ce-i un prezervativ. Ce să-i învețe profesorii de sex? Ar fi întâi varianta ușoară. Să vină o profesoară care a avut mai mulți cordaci decât zile de menstruație. La lecția asta aș participa și eu, cu patru prezervative. Două pentru organul sexual și două pentru ochi. Dar varianta grea nu mi-ar plăcea. Ar apărea un domn profesor din Centrul Vechi, membru USR cu cotizația plătită la zi, care le-ar arăta elevilor o poză. „O vedeți pe domnișoara? Vedeți cât e de bună? Vedeți ce cracament până la nori are? Vedeți ce bine seamănă cu Sophia Loren? Aflați, dragi copii, că io m-am culcat cu fratele ei”!