1. Parisule, Parisule, ai început bine, te-ai achitat de obligațiile progresiste cu destrăbălarea de la festivitatea de deschidere, dar consumi cam mult curent pe nocturna de la natație! Și Gretardata Thunberg nu va fi de acord.
2. Dacă voiam să facem o figură frumoasă la Jocurile Olimpice, trebuia să-l punem șef al delegației pe Dan Capatos. Tocșoul lui cu dilimani rezistă pentru că are repere. Primul care și-a umplut studioul cu anomalii bipede a fost Dan Diaconescu. Dar mergea pe improvizație, stătea cu bărbia în piept și urmărea anunțurile imobiliare din ziare (încă erau ziare), în timp ce turbații îi devastau minuscula televizie. Capatos a structurat menajeria și o stăpânește. Singurul lui prieten de acolo e ratingul. Are în spate o industrie de PR (piar) și nimic din ce se întâmplă nu-i legat de hazard. Cu Dan Capatos la butoane am fi luat sigur câteva medalii la Paris, pentru că e cel mai bun manager pe segmentul de chiloțăreală sportivă.
3. Cam multe prostii am citit despre Mihai Caraman, așa că trebuie să intervin. L-a înjurat și Vladimir Tismăneanu, care are un prenume profund antirusesc și un tată care a fondat NATO, cum să nu! Nu contează pentru cine sau împotriva cui a spionat Caraman, mai ales că, în ultima sută de ani, România a schimbat de câteva ori alianțele. Exact ca întorcătorii de meserie din familia Tismăneanu. Pe mine mă interesează anvergura spionului. În munca de Intelligence, capeți valoare dacă „ai recrutat”, cum se spune în limbajul de specialitate. Deși n-a pătruns niciodată fizic într-un sediu NATO, Caraman s-a insinuat prin crevasele Alianței ca într-un bazar cu marfă umană, recrutând angajați NATO de toate extracțiile – de la mame divorțate care scriau literatură pentru copii până la diplomați turci căzuți în patima whiskey-ului băut la birou și de la campioni de tir care făceau bișniță (în sediul NATO de la Paris!) cu foie gras până la homosexuali melancolici, care se dădeau pacifiști și erau mituiți cu monede de aur îngropate în curte. Știu astea din cartea „Mihai Caraman. Un spion român în Războiul Rece”, scrisă de istoricul Florin Banu. Și mi-a plăcut de Caraman dintr-un motiv subiectiv. Era colecționar de artă și a găsit într-un anticariat din Paris o acuarelă de Pallady, pe care a cumpărat-o cu șapte franci, fiindcă patronul nu știa de cine e – „un pictor din Europa de Est, habar n-am.”
4. Tot în cartea dedicată lui Caraman am citit că „multinaționalele îngroapă țara în datorii și îi pun în pericol independența.” Chestia asta n-a zis-o vreun pesedist, vreun securache sau vreun votant AUR, ci Charles de Gaulle. În 1965. Da. În 1965.