AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisMoștenirea lui Iohannis și moștenirea lui Biden

Moștenirea lui Iohannis și moștenirea lui Biden

1. Zece zile până la alegeri și o singură unanimitate. Toți alegătorii, toți candidații la prezidențiale și toate partidele îl înjură pe Iohannis. La sfârșitul lui 2004 și la sfârșitul lui 2014, Iliescu și Băsescu încă aveau simpatizanți. Și nu înțeleg ce a făcut atât de rău sasul elocvent ca un Trabant. Moștenirea lui este zero. A fost singurul președinte imparțial. N-a ajutat pe nimeni și a dezamăgit toate partidele. Dar moștenirea lui e mai mare decât ce au lăsat Biden și Ursula. N-au lăsat doar o pandemie și un război. Au lăsat o pandemie și un război pe care au făcut tot posibilul să le prelungească. Iohannis a făcut tot posibilul să nu deranjeze ca să nu fie deranjat. Uitați-vă la America! E mai devastată decât după Vietnam și 11 septembrie 2001. Biden și Kamala sunt niște catastrofe, dar e mai grav că o Americă dislocată așteaptă salvarea de la un un bătrân conflictual ca Trump. Trump s-a dovedit peste Biden pentru că nu s-a apucat la vârsta a treia de progresism și alte hapciupaleli. Ce fac ăștia de azi el a văzut că făcea protipendada, la sfârșitul anilor ’70, în discoteca exclusivistă Studio 54 a lui Steve Rubell.

   2. Un tur doi Ciolacu – Simion va fi ca „Gala umorului”, o emisiune cu scheciuri (Toma Caragiu, Mihăilescu-Brăila, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu) de pe vremea comunismului, adunate în fiecare vineri seară la TVR 1. Cu Marcel covrigarul și George galeriotul îmi voi aduce aminte de finala Iliescu – Vadim Tudor din 2000, dar nu mă vor distra protagoniștii, ci ultrașii intelectuali care se pozează cu biblioteci pe fundal. Îmi aduc aminte cum Liiceanu și Blandiana, plus pletora sorosistă, ne îndemnau să-l votăm pe Iliescu. Cine a fost deștept a stat acasă. Prostia civică a votat în draci. Le propun realizatorilor de la TVR să încropească o ediție de „Gala Umorului” cu intervențiile „elitelor intelectuale și anticomuniste” (am pus ghilimele, n-am putut să mă abțin) din 2000, care ne povesteau că „Iliescu nu e bun, dar e bun, dar stați să vedeți spume pe pereți!”

   3. Și apropo de TVR – nimeni n-a înjurat cât mine instituția bugetofagă – trebuie să o felicit pentru că a difuzat două filme excelente în ultimul timp. Unul artistic (‘Viețile altora”, despre STASI și suferințele intelectualilor din RDG) și unul documentar, despre fuga comandantului Scaletchi și a actorului Lucian Iancu cu vaporul, în 1985. Bravo, băieți! Și sper să scăpați cât mai repede de Turturică.

    4. E ceva în neregulă cu Radu Banciu. A murit Prigoană și încă nu l-a înjurat.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.582 afisari

7 COMENTARII

  1. Ce conflict a creiat Trump de-l faci batran conflictual ? ai vorbit ca sa nu taci !

  2. Ce ai domne de sarisi de cur in sus ? Financial Times–Un penal la Casa Alba.Acu’ ce mai faci ? Te-ai bosumflat.

  3. @ Boanchiș , dacă ești de părere că alegerile care urmează sunt alegeri la care Bruxellesul și-ar fi propus să stabilească învingătorii, proporțional cu cât oferă de la bugetul UE ?

  4. Moștenirea?
    -cica lu elon musk i-a venit ideea cu X
    pe cand era pe xhamster….

  5. Ma bucur ca mai sinteti dumneavoastra domnul Boanchis, s-a cam dus dreaq’ pamfletu’ in rsr !
    Va salut cu respect !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger