Moartea unui om public intr-un club de noapte reprezinta un exercitiu la care participam cu totii o data la 6 luni, maximum un an. Gura-casca striga „te vom iubi mereu!”. Asta se traduce prin „nici nu te-am cunoscut, asa ca nu ne va lua mult timp sa te uitam”.
Ziaristii se grabesc sa-l legitimeze pe mort in „echipa Ingerilor”. Politicienii constata ca „mafiotii sunt mai puternici decat Statul”, iar politia si instantele nu vor — nu vor ele! — sa se prinda ca interlopii si alesii sunt bara-bara. Nimeni nu vorbeste, insa, despre fauna din cluburi. In aceste stabilimente se aduna toate elementele unei tragedii. Borfet, alcool, droguri, straini care nu cunosc obiceiurile locului, patroni lacomi, chelneri obraznici, bagabonti, traficanti si badigarzi — prieteni cu delincventii sau terorizati de ei.
Acestea fiind datele, un bucurestean care merge intr-o discoteca la tara sau un strain care intra intr-un club din provincie realizeaza o mare performanta daca iese viu din serparie. In portul Giurgiu, un american naiv si exuberant s-a intalnit cu niste smardoi bolnavi de importanta locala. Ce v-ati fi asteptat sa se intample? N-avea cine si cum sa-i desparta, ca frontiera e mai incolo, iar vamesii au alte ocupatii.