De-abia astept sa citesc fraze gen „ce mare lucru a facut Mutu? A dat, cu Belarus, un gol din 11 metri si unul ca a stat la pomana”.
Mutu e cel mai bun fotbalist roman si cand e suspendat. De valoarea lui iti dai seama mai mult cand nu joaca decat atunci cand e pe teren. Pentru ca absenta lui Mutu naste mituri, enigme. Ar fi inscris Mutu impotriva Frantei? Fara Mutu, le marcam macar un gol adversarilor din Belarus? Iar acum, tot cu Mutu, ne pregatim pentru obiectivul de poimaine sau de poimarti, ca astea de azi si de maine sunt banale pentru noi, asa ca sarim peste ele. Mi-a placut ce a spus Dan Petrescu. „De 10 ani, jucatorii rateaza calificarile”. Din pacate, langa Mutu au fost prea putini fotbalisti si prea multi martori. A avut parte de coechipieri striviti, iar el accepta destul de greu ca fotbalul e un sport colectiv. Hagi a fost individualist la Farul si in primii 2 ani la Sportul Studentesc. Pe urma, a dat dovada de o generozitate in joc care nu i-a estompat stralucirea. Hagi l-a facut pe Iordanescu „antrenorul secolului” si pe colegii sai i-a blazonat cu sintagma „generatia de aur”.
Mutu promite, promite, mereu promite. Si ce ma enerveaza e ca ar putea, chiar ar putea, sa se tina de cuvant, dar intotdeauna se intampla ceva. Il rasfata talentul in loc sa-l rasfete performanta.