După patru ani de nereușite, Dinamo Kiev a luat titlul de campioană cu trei etape înainte de final, s-a întors în Liga Campionilor, a prins primăvara europeană în Europa League. Totul i se datorează lui Mircea Lucescu, primit urât la Kiev. Primit chiar cu ferocitate.
Lucescu a debutat în echipa națională din Divizia B. Lucescu a fost căpitanul echipei naționale la Campionatul Mondial din Mexic. Avea 25 de ani neîmpliniți. Lucescu a fost antrenorul echipei naționale la 36 de ani, când încă înscria goluri pentru Corvinul. Lucescu a jucat la 45 de ani într-un Sportul – Dinamo, în Regie. Am fost la meci. La 76 de ani, Lucescu e campion al Ucrainei cu o echipă unde nu a fost dorit. În acest paragraf nu m-a interesat frumusețea frazelor (nu e nicio frumusețe), ci dansul cifrelor. Pe lângă zecile de titluri de campion și de cupe, Mircea Lucescu a lansat peste 100, poate chiar 150 de fotbaliști în șapte sau opt echipe naționale. Doar de la Corvinul au fost opt jucători – Gabor, Andone, Klein, Rednic, Mateuț, Petcu, Bogdan, Vaetus. Am făcut acest exercițiu de memorie ca să văd dacă mai pot ține pasul cu performanțele unui om care uimește pe oriunde se duce. Și nu-i iese nimic din prima. Cu o singură excepție (Galatasaray), Lucescu a format echipe de la zero – Corvinul, naționala României, Dinamo și Rapid, Pisa, Brescia, Beșiktaș, Șahtior, Dinamo Kiev. A fost și rămâne un antrenor de creație, nu de întreținere.
Ioan Chirilă avea două expresii pe care le folosea des. „Nu poți să înveți pe cineva să cânte la pian, dacă tu nu știi să cânți la pian” și „fotbaliștii și antrenorii trec, cronicarii rămân”. După ce unul dintre fiii lui a ajuns un fel de antrenor, Chirilă a renunțat la prima expresie. Dar a doua părea scrisă în piatră. A început și aia să scârțâie. Tânărul căpitan de la Guadalajara, tânărul selecționer al României (pus în 1981) a ajuns longevivul campion Lucescu și cred că a scos la pensie cel puțin două generații de gazetari. Și mă uit cu amuzament la a treia generație. Sunt reporterii tineri, apăruți în presă cu un an-doi înainte să vină Mircea Lucescu la Rapid – se întâmpla în 1997. Unii dintre ei sunt reporteri și azi. Și îi vedem la televizor, când vine Mircea Lucescu la Otopeni. Se mișcă Lucescu printre foștii tinerei de zici că-i avion.