Cauta

Minivacanta la spital

Minivacanta la spital - Ziarul National

Dupa “minivacanta de Pasti” (asa se exprima prezentatoarele de televizie, nu eu), urmeaza “minivacanta de 1 Mai” si “minivacanta de Rusalii”. De Pasti, cei mai multi turisti au fost la munte. Urmeaza Marea. De 1 Mai, Mamaia nu va avea egal, o sa ne inghesuim toti pe aceeasi autostrada, in aceleasi cinci – sase restaurante, in aceleasi doua – trei cluburi.

Nu cred ca de Pasti au fost cazate in Mamaia 100 de familii de bucuresteni. Exagerez. Si 50 mi s-ar parea multe. Dar in fata Spitalului de Stat si a celui particular (de copii) din Constanta am vazut usor 20 de masini cu numere de Bucuresti. M-a apucat rasul. Si mi-am adus aminte de expresia, auzita in fiecare vara, “nu mai poti sa mergi pe Litoralul romanesc, pentru ca te imbolnavesti.” Nu e adevarat. Se combina nostalgia (“cum veneam la mare, pe vremea lui Ceausescu, !”) cu dorinta de a le face pe toate intr-un timp cat mai scurt si te-ai curatat, spital scrie pe tine. Am vazut si oameni inteligeni si cultivati in situatia asta.

Intai te asezi pe sezlong si iti amintesti. Cum arata, de pilda, comunistul estival – maieu cu gaurele, palarie de paie, sort cu curea si ciorapi infipti in pantofii cu siret, din aia de birou. La ce ora inchidea Ceausescu restaurantele, mai ales dupa 1985. Povestesti ce povestesti, totul parea frumos pentru ca erai tu tanar, si pe urma incep comenzile apocaliptice. Ai baut trei beri, dar ai chef si de un pepene. Sau bagi niste icre ori vinete la antreu si caise la desert. De ce nu scoici si inghetata? Sau mititei in deschiderea unor struguri? Un prieten si-a bagat copilul in spital (vreo trei ore sub perfuzii) dupa ce i-ai dat lasagna si inghetata in Satul de Vacanta. Chiar nu mi-as fi inchipuit ca se poate manca lasagna in Satul de Vacanta. Am mai istorisit despre primul constantean care s-a imbogatit din hamsii, imediat dupa ’90. Avea o cascarabeta in Satul de Vacanta si una in Navodari – Tabara. Vindea bere la dozator, iar seara aduna scursura de pe fundul butoaielor de plastic si se ducea la pescari. Cu 100 de litri de bere borsita lua 40 – 50 de kile de hamsii. Si schimba uleiul din tigaile in care prajea hamsiile cam o data pe an. Hai, de doua ori, ca era milos. Il schimba si inainte de Sfanta Maria. Dar asa ceva nu se mai intampla azi. Turistii, insa, se imbolnavesc la fel ca atunci. Si sunt foarte usor de depistat. Ii ghicesti de cand se revarsa, cu entuziasm, spre plaja. Transpirati, dupa ce au parcat masinile. Grupuri de patru – cinci famili. Vreo zece adulti si sapte – opt copii. Cand incep sa apara burgerii si porumbul fiert, poti sa dai drumul la pariuri. Cel putin un adult si doi copii la spital.

Ultimele stiri

  • Cum s-a schimbat războiul din Ucraina în 2025
  • Europa, sub atac terorist? Pesta porcină africană s-a extins în toate țările
  • Războaiele tăcute ale secolului XXI: controlul microcipurilor
  • Inevitabila paralelă Bolojan – Ceaușescu
  • Actrița franceză Brigitte Bardot a murit la 91 de ani
  • Crimă la comandă pentru moștenire? O româncă ar fi angajat o asistentă medicală ca să-i ucidă mama
  • Vreme extremă în România! ANM a emis cod roșu, portocaliu și galben de vânt și ninsori în majoritatea regiunilor. HARTĂ
  • Creatorii clipurilor generate cu AI câştigă munţi de bani de pe urma noilor utilizatori YouTube. Feed-urile, “inundate” cu filmuleţe dintr-o realitate paralelă
  • De ce avertizează medicii să nu atingem smartphone-ul în primele 60 de minute după trezire. Cum este afectat creierul
  • Unităţile de Primiri Urgenţe, pline de Sărbători! Românii au acuzat stări gripale grave. Spitalele încep să rămână fără locuri libere!
  • Exit mobile version