Propaganda comunista ne-a invatat ca milionarul e un tip trufas, care-si conduce imperiul din piscina. Haiosul capitalism romanesc a inventat milionarul servil. I-am vazut zilele trecute, la deszapezire, pe milionarii cu sef.
Primari, viceprimari, ministri dadeau la lopata, ca sa-i vada premierul, prefectul sau seful de partid, si jucau roluri de fericiti, ca, vorba aia, „munca innobileaza”. Ce comedie, ce decadenta, ce milionari dependenti de serviciul la stat! Ce n-a reusit DNA-ul a facut gerul! Taranul roman da la lopata de nevoie. Soldatul — din obligatie. Milionarul — de frica. Si nu tine lopata la misto. Isi inclesteaza labele pe coada inghetata, o strange cat poate cu degetele care au drept de semnatura, impart autorizatii, fac si desfac guverne si arhitectura marilor orase. Sunt la fel de vulnerabili ca oamenii de zapada. Daca soarele sau statul pune putin geana pe ei, s-au topit. Invartindu-ma mult prin lumea fotbalului, am cunoscut un astfel de milionar. Era sefulet la un club si avea un birou de contabil la aprozar. Ii treceau prin mana sume uriase si zicea „sa traiti!” mai des decat gunoierii. Ii lua cu „sa traiti!” si pe arbitri, si pe ultimul reporteras. Cu femeia de serviciu era dur. „Sa traiesti, barosane!”, asa saluta pe la inceputul anilor 2000.
Intre timp s-a mai stilat. Azi zice „sa traiti, Excelenta!”. Zilele trecute am vazut imagini cu Excelenta sa. Conducea cu multa responsabilitate operatiunea „Deszapezire”. Isi venereaza locul de munca.