1. Pe lista ălora plătiți de Bogdan Peșchir ca să-i facă propagandă lui Călin Georgescu apare și unul care-și zice Lică Alin Delon. A luat 849,98 dolari. Dar Sorina Loren și Gică Depardieu n-au luat nimic? Alin Delon sună ca Ionuț Chirilă. Auzi, Alin Delon! La Dinamo, pe vremuri a jucat Laurențiu Lică, cunoscut în oraș ca Lică al lui Belmondo. Acum fără nicio glumă, Lică al lui Belmondo a fost un fotbalist foarte talentat. Băiat spontan. Foc de simpatic.
2. De vreo trei zile, printre năpârstocii care îl atacă pe Mircea Lucescu se numără și Ionuț Chirilă. Singura legătură pe care o are cu fotbalul este cizmăria. Dumnealui este un vânzător avangardist de pantofi și are magazinul în portbagaj. În timpul meciurilor jucate de echipele antrenate (chinuite) de Ionuț, spectatorii strigă spre el ”Capello, patroane, dă-mi un 42! Dar să fie talpă de talpă!” Diminutiv Chirilă se laudă de vreo 35 de ani că a crescut nu știu ce generație la Dinamo. În realitate, a crescut o generație tragică. Unii fotbaliști s-au prăpădit tineri, iar alții, pentru că au fost dopați ca niște cai (nu de Chirilă, desigur), au făcut hepatite sau le-a mai crescut un picior între celelalte două – lumea fotbalului știe la ce anomalii mă refer. Sigur, și Lucescu are o vină. Nu l-a mai sprijinit pe Ionuț, după ce băiatul ăsta reușit s-a dovedit recunoscător. L-a înjurat pe Lucescu. Eeee, așa sunt copiii, trebuie răsfățați! Ionuț e tânăr și promițător pentru fotbal. Peste câteva luni face 60 de ani.
3. Mă tot întrebam unde l-am mai văzut eu pe stegarul dac. Gata, mi-am adus aminte! La antrenamentele închise ale echipei naționale de fotbal antrenate de Iordănescu sau Pițurcă. Stegarul dac era în mai multe exemplare de numărători de cornere. Domnii ziariști transmiteau de pe crăci, la concurență cu vrăbiile sau alte înaripate cu penaj închis. Și Arghezi a fost ziarist, dar nu le-a plăcut de el. Ei sunt colegi cu Marian Ceaușescu. Iordănescu și Pițurcă – oameni fini. Dacă aș fi fost eu selecționer, cred că prin frunzișul arborilor n-ar fi zburat doar specii ornitologice și jurnalistice. Probabil ar fi zburat și niște pietre. Amuzantă mi se pare vrăjeala lui Tolontan – ”noi ne facem articolele din știrile aflate de reporteri!” Du-te, bă, de aici! Ce nu află ăștia în trei zile de pândari află Ovidiu Ioanițoaia într-un dialog telefonic de două minute.
4. Spre deosebire de ziarici, stegarul dac are și o calitate. Îi face fericiți pe vecinii lui. Când aceștia îl văd la televizor. Mi-i și închipui: ”uite-l pe stegarul nostru, bine că nu-i acasă, ca să se urce pe bloc și să cânte <<ți-a ieșit coșaru-n drum!>>”