1. Gata, au rezolvat-o! Planul de reducere a deficitului și de evitare a crizei egal creșterea de taxe și abandonarea unor construcții. Mai exact, nu se vor mai investi bani în stadioanele Dinamo, Farul și Timișoara. Dacă ești președinte, premier, ministru, economist, matematician, găsești soluții economice și forță economică. Creezi, creezi! Fiindcă să faci economie e simplu. Cele mai econoame sunt gospodinele. Și dacă vrei să găsești soluții economice întâi îi elimini pe ăia care te-au dus în jos. Paguba numărul unu din ultimii ani a produs-o PNNR. O hapciupaleală cu pretenții, administrată, normal, de USR. Iar noul președinte al acestei înjghebări politice vrea să renegocieze cu U.E. niște condiții economice catastrofale impuse pe plan intern chiar de useriștii lui. Drăguț, nu?
2. Nu mai construim stadioane, dar pe cel mai mare stadion al țării va veni să ”concerteze” (verbul sună adorabil în acest context) Metallica. În traducere, mi-e greu să cred că ieșim măcar prost dintr-o jenă financiară de asemenea proporții. Aș paria pe groaznic. Având acest guvern pe termen scurt, România poate retrograda pe termen lung.
3. Începând cu președinții (Iohannis și Nicușor Dan), continuând cu guvernul interimar și cu guvernul pe care mai mult îl așteaptă decât îl fac constipații Nicușor și Bolojan, România a devenit un stadion pe care se joacă finala Champions League între incompetenții leneși și incompetenții combinagii. Ambele echipe mai au o calitate. Sunt foarte fricoase.
4. Nu-i o problemă că Dominic Fritz nu are cetățenia română. O va obține. Problema e că multor useriști născuți și crescuți aici le pasă de România cum îmi pasă mie dacă va fi vreme frumoasă sau va ploua torențial la agresiunea Metallica.
5. Am petrecut week-end-ul la București și voi evita pe cât posibil acest lucru. Dacă nu plec nicăieri, măcar să stau în casă. Am avut multe drumuri prin centru. Circulația era blocată pe Calea Victoriei și pe Kiseleff. Iar în zonele în care aveai voie cu mașina, trotinetarii cărunți și bărboși făceau echilibristică pe contrasens. La semafoare, ca să nu-i mai văd, mă uitam pe telefon. Ceva foarte interesant. Dacă televiziile i-au consacrat pe bucătari, centurile de socializare le-au făcut vedete pe șefele de sală. Aceste amante ale patronilor ne asigură că ”restaurantul nostru e full house”. Și atunci de ce-i faci reclamă? Ca să se înghesuie lumea? Nici la liceu, înainte să pici cu dezinvoltură bacul, nu-ți plăcea să refuzi pe nimeni.
