Cauta

Meciul cu Elveția, alt ghiveci patriotic

1. După ce a învins Italia, Franța și Spania, iar Germania nu s-a mai prezentat de frică, echipa națională pregătește meciul cu Elveția la Mogoșoaia, în baza ridicată de ctitorul Burleanu, acest Constantin Brâncoveanu al fotbalului românesc. Tricolorii vor ajunge și mai sus, pentru că au ca sursă de inspirație „naționala” de minifotbal, campioană mondială în fața celor cinci spectatori fanatici. Aveau și steaguri. Roș-galbene. De la McDonald’s. Primele au fost pe măsură. Fiecare cetățean îmbrăcat în costum de sport a luat 1000 de euro.

2. În urmă cu vreo 15 ani, după ce „am bătut” (mă distrează mult pluralul ăsta) Andorra, am titrat, în „Național”, „Pe ăștia îi bătea și <<România literară>>”. La Euro 2024, „România literară” s-ar fi calificat de pe locul doi, pentru că Nicolae Manolescu, influentul căpitan de echipă, are 84 de ani. Am și un argument devastator. „România literară” încă apare pe hârtie. „Gazeta Sporturilor” – nu. „Gazeta Sporturilor” are și alte realizări. Dar în cinematografie. A făcut un film despre Colectiv, iar Piedone e din nou primar.

3. Sper „să batem” (acest ghiveci patriotic mi se pare delicios) și Elveția, ca să ne mai scoată o dată ochii iluministul clujean Vasile Dâncu, acuzându-ne de balcanism. Vreau să-l anunț pe eruditul nea Vasile că, atunci când a apărut „Școala ardeleană”, bazele culturii clasice se puseseră de 2000 și ceva de ani. Socrate, Platon și Aristotel n-au jucat la CFR Cluj. Să știți, domnule profesorache Vasile, că Atena clasică (aia cu balcanismul) este mama culturală a Romei, bunica Renașterii și străbunica actualei civilizații occidentale. Acolo, la SNSPA, toate cadrele universitare sunt așa de bine pregătite ca dumneavoastră? Un lucru nu contest: ați citit mai mult decât Emilia Șercan, nici nu-i greu.

4. În 1972, echipa națională a României a ratat calificarea între primele patru echipe ale Europei după un meci de baraj. Între primele patru, da? Dacă ar fi fost în grupa de azi, echipa aia ar fi obținut  maximum de puncte, iar Ceaușescu i-ar fi certat pe Lucescu, Dinu și Dumitrache pentru golaverajul de 27-2 sau 34-3. „Ați luat cam multe goluri, tovarăși!” Și nu cred că exagerez. În preliminariile Campionatului Mondial din 1998, golaverajul obținut de Hagi și ai lui a fost 37-4.

Ultimele stiri

  • Poza Zilei
  • Horoscop 29 mai 2024 – În plan sentimental, lasă-te purtat de pasiune
  • Statele Unite consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne „limitată”
  • AUR: Nicolae Ciucă prejudiciază campania electorală prin panourile uriașe amplasate în țară
  • Ciolacu s-a întâlnit cu investitori americani în domeniul energiei
  • Ciucă: „Cota unică nu și-a încheiat aplicabilitatea în România”
  • Cum pot economisi românii mai mulţi bani de la o lună la alta. Greşeala pe care s-o eviţi!
  • Partidele Politice Fantomă strivesc România între măsele
  • Scene şocante la bordul unui avion: un bărbat a început să alerge pe culoar. Ce au făcut poliţiştii (VIDEO)
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version