AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisMeciul cu Elveția, alt ghiveci patriotic

Meciul cu Elveția, alt ghiveci patriotic

1. După ce a învins Italia, Franța și Spania, iar Germania nu s-a mai prezentat de frică, echipa națională pregătește meciul cu Elveția la Mogoșoaia, în baza ridicată de ctitorul Burleanu, acest Constantin Brâncoveanu al fotbalului românesc. Tricolorii vor ajunge și mai sus, pentru că au ca sursă de inspirație „naționala” de minifotbal, campioană mondială în fața celor cinci spectatori fanatici. Aveau și steaguri. Roș-galbene. De la McDonald’s. Primele au fost pe măsură. Fiecare cetățean îmbrăcat în costum de sport a luat 1000 de euro.

2. În urmă cu vreo 15 ani, după ce „am bătut” (mă distrează mult pluralul ăsta) Andorra, am titrat, în „Național”, „Pe ăștia îi bătea și <<România literară>>”. La Euro 2024, „România literară” s-ar fi calificat de pe locul doi, pentru că Nicolae Manolescu, influentul căpitan de echipă, are 84 de ani. Am și un argument devastator. „România literară” încă apare pe hârtie. „Gazeta Sporturilor” – nu. „Gazeta Sporturilor” are și alte realizări. Dar în cinematografie. A făcut un film despre Colectiv, iar Piedone e din nou primar.

3. Sper „să batem” (acest ghiveci patriotic mi se pare delicios) și Elveția, ca să ne mai scoată o dată ochii iluministul clujean Vasile Dâncu, acuzându-ne de balcanism. Vreau să-l anunț pe eruditul nea Vasile că, atunci când a apărut „Școala ardeleană”, bazele culturii clasice se puseseră de 2000 și ceva de ani. Socrate, Platon și Aristotel n-au jucat la CFR Cluj. Să știți, domnule profesorache Vasile, că Atena clasică (aia cu balcanismul) este mama culturală a Romei, bunica Renașterii și străbunica actualei civilizații occidentale. Acolo, la SNSPA, toate cadrele universitare sunt așa de bine pregătite ca dumneavoastră? Un lucru nu contest: ați citit mai mult decât Emilia Șercan, nici nu-i greu.

4. În 1972, echipa națională a României a ratat calificarea între primele patru echipe ale Europei după un meci de baraj. Între primele patru, da? Dacă ar fi fost în grupa de azi, echipa aia ar fi obținut  maximum de puncte, iar Ceaușescu i-ar fi certat pe Lucescu, Dinu și Dumitrache pentru golaverajul de 27-2 sau 34-3. „Ați luat cam multe goluri, tovarăși!” Și nu cred că exagerez. În preliminariile Campionatului Mondial din 1998, golaverajul obținut de Hagi și ai lui a fost 37-4.

2.326 afisari

9 COMENTARII

  1. Cînd aud de preș FRF nu am cum să nu-mi amintesc de Ciurli Burli și mâ-nfundă rîsul.
    Titlu: Ciurli Burli de la FRF, nu Daum, a produs Sindromul Daum.

  2. Ar trebui mai multa decenta , s-au premiat cu gramezi de bani si nivelul echipei nu a crescut cu nimic . sa n-am dreptate dar nu cred ca facem mare branza in germania , macar sa nu patim ca gibraltaru

  3. Cică șeful frf a plâns după calificare,sau de calificare!…practic el a plâns când a văzut sacul de euroi!…
    Ei,d-abia acum încep problemele, cum să împartă cașcavalul!…

  4. Acum cateva zile, o prezentatoare la o televiziune, a infierat un prefect care a indraznit sa aplice legea: elevii sa intoneze imnul national la inceputul orelor.Cum si-a permis acest perfect? Da’ dumnealui cunoaste strofele? A recitat numai una? Sa le zica pe toate, de zici ca prefectul e platit sa cante si nu sa aplice legea.Va dati seama! Ce nenorocire, copiii sa cante 3 strofe dimineata si sa invete imnul national!
    Doar de injurat si de umilit, ne umilim singuri ca suntem romani.
    Ma intreb daca acesti tineri vor avea vreun minim spirit patriotic, cand tara va avea nevoie de ei.Poate, poate, din cand in cand, la vreun meci al nationalei?

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri