AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisMarja de eroare e mai credibilă decât toți candidații pentru Cotroceni

Marja de eroare e mai credibilă decât toți candidații pentru Cotroceni

Sondaj CURS. Încrederea în aceste procente – marja de eroare ori trei. Dar să ne jucăm cu sondajul.

Ciolacu conduce detașat – 33%. E mai abil și mai vorbete decât Ciucă. Golănaș de oraș, viclean ca un țăran. Distanța față de ceilalți candidați e distanța României față de carte. Toate atacurile legate de diploma de bacalaureat sunt broaște moarte. Trei sferturi din aparatul bugetar îl va vota pe Ciolacu, fiindcă trebuie să-și apere privilegiile.

Ciucă – 19%. E cel mai înalt procent, fie el și umflat, obținut vreodată de un candidat lipsit de orice calitate. Dacă PNL vrea să conteze în alegeri trebuie să arunce în lupta pentru Cotroceni un nume ca Boc sau Crin Antonescu. Primul s-a făcut cunoscut prin slugărnicie, dar se poate lăuda cu realizări ulterioare. Antonescu are discurs. Glazurat de cultură și ironie. Cu zece clase sub Macron și cu cinci sub Vadim, dar foarte bun pentru România.

Pe Ciucă îl vor vota paraziții cu pensii speciale. Foarte mulți intelectuali, când ies la pensie, la 65 de ani, o dau în depresie, pentru că se simt inutili. Dar avem și cetățeni, paraleli cu statutul de intelectual, care ies la pensie la 50 de ani, primesc de cinci ori mai mulți bani decât intelectualii și sunt foarte voioși, fiindcă au fost inutili toată viața lor. Ăștia îl vor pe Ciucă.

Dacă eram în locul „ostașului în slujba țării”, i-aș fi dat afară pe consilierii care m-ar fi învățat să-mi deschid campania cu o varză autobiografică și pe urmă aș fi abandonat cursa prezidențială, motivând că n-am discernământ.

Mircea Geoană 15%. Are șanse doar dacă se retrage Ciucă și nu va fi înlocuit de Boc sau de Antonescu. Personaj inconsistent, dar ascultător. Face bine mapa. La începuturile mele în ziaristică, un șef caterincos mi-a zis să-i dau repede o știre. „Maestre, vreau un text alb, fără floricele și păreri personale.” Geoană e bun la așa ceva. Washington și Bruxelles ar fi mulțumite de Mirciulică docilul.

George Simion 14%. Poate urcă în sondaje doar dacă o dă la pace cu Șoșoacă. Și tot degeaba.

Lasconi 11%. Dacă nu i-ar încurca democrația, stângiștii ăștia noi ar fi mai nemiloși decât stângiștii vechi. Comuniștii din secolul trecut urau o parte din reperele românilor. Comuniștii din USR le urăsc pe toate. Lasconi, care e mai umană decât ei, încearcă să umanizeze și partidul, dar nu va reuși, pentru că Voiculescu, Drulă, Barna și Clotilde încă au adepți. Voiculescu e și berbant. L-a prins concubina când încerca să harponeze gagici pe o centură de socializare. Doamnă, să știți că Vlăduț nu vorbea și cu alea care nu sunt vaccinate!

Dar să nu fiu rău. Drulă, Clotilde, Voiculescu și Barna s-au lăsat de antiromânism. De vineri până duminică. Ei au reluat munca împotriva României luni, o vor continua marți și vor mai sabota prioritățile naționale reale abia miercuri.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.104 afisari

2 COMENTARII

  1. Rămâne cum am stabilit, tot mai neinspirat, dar mai ales o lipsă totală de umor!

  2. Procentele astea sunt cosmetizate.Sa ne amintim de locale?
    Dar daca Boc apare in peisaj, apare si seful tartorilor, fostul lui sef.Doar nu va imaginati ca fostii imbuibati PDL vor sta departe de ciolan?
    Crin a stat prea mult departe de politica.Greu de urnit.
    Cine vor fi viitorii sefi PSD si PNL?
    Cei actuali nu cred ca vor mai fi mult la putere…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger