AcasăEditorialRazvan Ioan Boanchis"Marinarilor români, cărora mormânt le este Marea"

„Marinarilor români, cărora mormânt le este Marea”

O legendă constănțeană spune că pe Nicolae Ceaușescu l-ar fi bătut niște marinari, în Port sau în Piața Ovidiu, imediat după venirea comuniștilor la putere. Din acest motiv, Ceaușescu îi ura pe marinari. Cert e că marinarii români n-au avut, până la sfârșitul anilor ’90, un monument pe faleza din Constanța. Dar aveau un monument „Eroii marinari sovietici”. Acum există „Crucea marinarilor români” și este pusă pe un soclu pe care scrie „Marinarilor români, al căror mormânt le este Marea.” Crucea se află în fața unui perete circular de marmură, unde vedem numele celor care se odihnesc sub cuvertura de lămâi verzi a Mării, în livada cu toate frunzele răscolite.

Metafora de mai sus e pentru poeți, pictori și turiști. Pe marinari i-ar face să râdă. Pe 15 august a fost Ziua Marinei. Și, ca să fiu mai pragmatic, de pe 15 august începe, pe Litoral, sezonul înecaților. Marea e în trei culori, ca Mediterana. Dar culoarea aia tulbure de la mal e curentul Dunării. Curentul îi trage pe înotători în larg, iar Marea nu mai e la fel de sărată. Sigur, mai sunt și zile cu alge. Pe mine nu m-au deranjat niciodată algele. Știți cât costă, în America, o ședință de algoterapie? Minimum 100 de dolari ora. Și stai într-o cadă cu alge scoase din frigider.

Era frumos și când îi vaccina pe marinari. Plecau în Africa sau în Brazilia și erau înțepați de câteva ori cu o zi înainte să pornească în voiaj. După vaccin se întâlneau la Colonade sau la Zorile și se îmbătau toți. A doua zi, nu se simțeau minunat, dar nu stătea niciunul să se întrebe „dom’le, oare mi se trage de la vaccin?” Și ajungeau în porturi de pe alte continente cu câțiva dolari în buzunare. Unchiul meu mi-a povestit că în Brazilia au vândut și parâmele că să cumpere cafea.

Viața de Port e mai bogată decât literatura. Când veneau vapoare străine la Constanța, ai noștri cădeau la pace cu toți comandanții – americani, ruși, nemți, chinezi, greci. Talente făceau doar indienii și nordicii. Marinarii indieni erau umili, dar comandanții aveau ifose de maharajahi. Nici nu voiau să iasă din cabine. Și i-a costat foarte mult. Iar comandantului norvegian sau suedez îi puțeau din principiu românii. „Spune-i bărbosului din ABBA să vina la o discuție cu noi!” „Scuze, dar nu are timp!” „N-are timp, nu? Bineeee! Vasile, ia aruncă tu două găleți cu motorină lângă vaporul suedez!” Și după cinci minute, cu portavocea: „Vaporul suedez Nils Holgersson a poluat apele teritoriale ale Republicii Socialiste România și conform normelor internaționale…” Să vedeți cât de umil cobora comandantul suedez! Și cât îl costa, dar cât îl mai costa aroganța pe bărbosul din ABBA! Se punea el cu românii. Dacă există panaramezi care se scandalizează, să plece pe paginile ecologiștilor sinecuriști! Să vedeți azi ticăloșie! Când intri în Mare, la Mamaia, până să-ți ajungă apa la genunchi traversezi o peliculă de petroleum. Se dau turiștii cu cremă de plajă și fiecare familie se ambiționează să termine câte un tub emolient în două zile.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.433 afisari
Zenville

Ultimele știri

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...

Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe.Opt membri ai echipajului au fost...
proger