Cauta

Maradona nu a fost pentru netalentați, pentru tocilari, pentru deontologi

Dacă ai ceva talent e greu să scrii la moartea lui Maradona. Nu din cauza ta, nici din cauza lui Maradona, ci pentru că trebuie să defrișezi internetul. Maradona nu a fost pentru netalentați, pentru tocilari, pentru deontologi. Dacă era după ei, l-ar fi arestat pe Maradona după ce a dat gol cu mâna împotriva Angliei. Menirea acestor panaramezi inclemenți și cu obraji groși ca pneul de tractor este să întrebe „de ce nu și-a plătit Maradona impozitele?” Sau „avea Maradona Covid?” Și tot așa, cu toată nesimporcirea înainte!

Am citit și platitudinea „Maradona a fost unic”. Să fii unic e cea mai simplă chestie din viață și se rezolvă încă de la naștere. Nu există două destine la fel. Unic, de pildă, e și Irinel Columbeanu, care a inventat „Columbeanitul”, un material de construcție ce nu i-a adus bani, dar i-a crescut datoriile. Unic e și Victor Ponta, primul premier din istorie care a copiat un ferpar banal scris de un mare fotbalist (Lineker). Ponta e unic și pentru că în trei rânduri luate cu japca a rezolvat doi prim – miniștri, pe el și pe Tăriceanu. Doi foști premieri s-au aliat și vor obține maximum doi la sută la alegeri. Ești unic, Victore, ești unic! Nu te vor vota nici băieții ăia care au primit bomboane ca să te scoată cu opt la sută în sondaje.

Felicit Federația Română de Fotbal pentru că nu a postat nimic (sau nu știu eu) despre moartea lui Maradona. Dacă băga Andrei Vochin o compunere, cred că leșinam. Vochin nu poate să scrie efervescent nici după dictare.

La Maradona, numărul 10 nu se găsea pe tricou. Lui Maradona îi ieșea numărul 10 prin piele. O haină ruptă se peticește. Pielea se regenerează. Din acest motiv, Maradona și-a revenit mereu după ce știți voi ce. Maradona era inițiat în toate desfătările și vicleniile fotbalului. O chema la el pe doamna minge ca pe o păcătoasă la spovedanie. Și păcătoasa mărturisea și ce n-a visat. Pe urmă venea și adversarul ca să simtă cum se insinuează ridicolul în biografia lui de biet contemporan cu Maradona. Putea adversarul să fie și profesor universitar în astronomia fotbalului. Nimeni nu descifra cosmosul lui Maradona, pentru că Maradona gusta din mierea și veninul altor gânduri. Cu păcătoasa la picior, Maradona era mai inspirat decât orice antologie de poezie.

 

Ultimele stiri

  • Să zicem NU TVA-ului! 
  • Salarii mici în România: condamnarea tinerilor la umilință pe viață
  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Probleme în Gara de Nord din Capitală. Panourile de informare și camerele de luat vederi nu mai funcționează
  • Exit mobile version