Mamaia și Olimp, ieri și azi

Nu știu ce se va întâmpla cu hotelurile Panoramic, Amfiteatru și Belvedere din Olimp. Am înțeles că acel complex se va redeschide. Nu va fi ca pe vremuri, fiindcă pentru generația mea nici n-are cum – fizic, biologic și financiar – să fie ca pe vremuri, așa că vă propun o întoarcere în timp.
Complexul hotelier a fost proiectat în formă de trapez, baza mare fiind vitrina cu frunze de nuc cusute cu pleiada valurilor. Pe cele trei terase dispuse la parterul hotelurilor se pătrundea pe cinci părți, fără a trece prin recepții. Pe cinci părți prin aer liber! Două intrări dinspre Neptun – una de pe promontoriul care pornea de la vila lui Ceaușescu și una dinspre șosea. Alte două intrări dinspre Olimp – una dinspre hotelurile înalte de 13 etaje (oribile și cu prea puține lifturi, regret să o scriu) și cealaltă tot dinspre șosea. În fine, a cincea intrare – dinspre plajă. Arhitectura inițială – concepută perfect.
Exact la fel au fost construite – trapez cu baza mare spre vitrina cu frunze de nuc cusute cu pleiada valurilor – complexurile (sper că am nimerit forma de plural) Savoy – Ambasador – Lido și Amiral – Comandor – Orfeu din Mamaia. De pe Panoramic – Amfiteatru – Belvedere ai o perspectivă mai spectaculoasă, pentru că terasele hotelurilor se află deasupra Mării. Savoy – Ambasador – Lido și Amiral – Comandor – Orfeu au terase și piscine la nivelul nisipului, dar plaja este mult, mult mai lungă și mai lată decât la Olimp.
Hotelurile astea au fost sublim gândite inclusiv din punct de vedere semantic. Cuvintele panoramic, belvedere și amfiteatru accentuează desfătarea ce ne cuprinde ochiul și mintea când admirăm Marea. Amiralul și comandorul sunt șefii navigației marine, iar atunci când cânta Orfeu, se clătinau și stâncile.
După revoluție, pe Litoral s-a construit mult, urât și frumos, mai mult urât, în special în Nordul Mamaiei. E exact ca la femei. Complexurile (Amfiteatru…Savoy…) descrise mai sus reprezintă adevărate prințese ale turismului autohton. Și cele de după revoluție sunt frumoase, dar nu sunt prințese. Nu au clasă, sunt ca niște viori făcute din buturugi.
Comuniștii ăștia noi vor spune că eu am nostalgii ceaușiste. Dar tocmai ei, comuniștii ăștia noi, susțin că afaceriștii români nealiniați trebuie să se ducă la pușcărie. Pentru comuniștii ăștia noi, omul de afaceri român este infractor. Despre tovarășul american Floyd, comuniștii ăștia noi n-au zis, însă, nimic. Delincventul fără anvergură a devenit un martir pentru comuniștii ăștia noi.
Pe de altă parte, e de înțeles. Primitivismul cu care-i privit întreprinzătorul – omul care reușește – e vechi de sute de ani în România. Valahii îi considerau hoți pe toți cei care făceau comerț. Nu admiteau că poți să cumperi ceva cu trei bănuți și să vinzi cu patru. Sau cu șase. Puținii români deștepți, care au ajuns negustori serioși, au învățat de la evrei, de la armeni, de la turci.