AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisMai e vreo "prețioasă ridicolă" care n-a folosit cuvântul "empatie"?

Mai e vreo „prețioasă ridicolă” care n-a folosit cuvântul „empatie”?

Cîțu a zis că va fi relaxare de la 1 iunie, dar s-au supărat pluseriștii, fiindcă n-au fost consultați. Da, mă, lua-v-aș familiile la stimă, că eu de-aia m-am vaccinat cu AstraZeneca și mi-a fost rău 30 de ore, ca să vă opuneți voi relaxării! „Te-ai vaccinat pentru sănătatea ta și a celor din jur”, ar spune un „speaker motivațional”, adică un neoactivist. Speaker motivațional = zevzec updatat. Și de ce m-am vaccinat cu AstraZeneca? Așa ceva mi s-a cuvenit mie, abia pe 4 aprilie, fiindcă nu sunt securist și tefeloază esențială. Sau „oengist cu vechime”. A apărut și meseria asta – auzi, „oengist cu vechime”! Nu ne ajungeau „activiștii de mediu”. E din nou la modă să fii activist. Dacă s-a întors „înfierarea”, dacă sunt interziși scriitorii care au fost la index și intre 1947 – 1964, atunci să-i aplaudăm și pe activiști.

Activiștii sunt peste tot. Activiștii vor lua premiul Oscar. Filmul „Colectiv” va înregistra o premieră mondială. Și aceea nu va fi, logic, Oscarul în sine. Vor lua Oscar și figuranții, adică activiștii. Dar nu figuranții de pe ecran, ci figuranții de pe centurile de socializare. Figuranții (activiștii) se vor considera parte din acel Oscar câștigat pentru propagandă. Să nu fiu rău. Prima jumătate a filmului mai merge. A doua jumătate – numai propagandă. Bucurați-vă, figuranților! Când a luat Nobelul pentru literatură, Beckett a zis „ce oroare”! Iar Modiano, cel mai mare scriitor de cadastru (cine i-a frunzărit cărțile înțelege) al Parisului, n-a mai ieșit din casă două luni. Cât despre Cioran, el a refuzat toată viața orice premiu.

Dar să mă întorc la Cîțu și la relaxare. E normal ca relaxarea să îi deranjeze pe pluseriști. Doamna secretar de Stat Andreea Moldovan a spus, în martie, că se impune carantina. În iulie 2020, pe Andreea a penetrat-o ideea ca fotbaliștii să intre pe teren cu măști. Daca Andreea, Fetița aceea cu ideea, ar colabora mai mult cu Oana Bogdan – o luptătoare pluseristă împotriva proprietății – reușitele astea două ne-ar muta pe toți în camping și ar monta lacăte pe fermoarele corturilor.

Să nu uităm ce a spus Vlad Voiculescu, tot în martie: „străinii se miră de câtă libertate e la noi, de cât de puține restricții sunt la noi.” Trecând peste formularea stângace a eruditului care ne-a delectat și cu „panaceu universal” sau „pacienți transplantați”, am câteva întrebări. Care sunt „străinii”? Ăia trei? Cum „care ăia trei?” Marx, Engels și Lenin.

Lucrurile astea se întâmplă în țara în care „prețioasele ridicole” (Moliere) sunt ușor de recunoscut după cuvântul „empatie”. Mai e vreun vorbitor de giboneză corporatistă care n-a folosit cuvântul „empatie”? Solidaritate, afecțiune, compasiune, îndurare nu mai există. Despre mizericordie nu mai amintesc. E un cuvânt prea greu pentru Centrul Vechi.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.664 afisari

1 COMENTARIU

  1. Bine că v-a fost doar rău, maestre. Alții o mierliră. Având aceasta în vedere și faptul că sunteți un om informat – nu mai zic citit – ați fost un adevărat port-stindard și un temerar, toată stima. Totusi, cât de rău v-a fost, cum s-a manifestat gingașul ” vaccin ” în trupul dumneavoastră vânjos? Ca să știm dacă ne băgăm. Apropo, vânjos vine de la Vînju de Sus sau de la Vînju de Jos?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger