1. Nicușor Dan a depus jurământul. L-a întâmpinat încălzirea globală. Sper că următorii lui cinci ani nu vor fi la fel de întunecați ca prima lui zi de lucru. Bolojan a plecat de la Cotroceni și e bine că s-a acomodat cu Bucureștiul într-o funcție mai ușoară decât aia de premier. Ca președinte interimar n-a deranjat. Prea tare. Apariția lui Cioloș a fost singura nebuloasă. Cred că l-a surprins și pe Bolojan. Nicușor îl va păstra pe Cioloș? Și cum îl va păstra? Activ sau decorativ? A fost Cioloș un premier atât de bun încât poate consilia președinți? Nu mai amintesc de performanțele electorale ale lui Cioloș. Dacă ar fi candidat la prezidențiale, puteai să-i pui cinci partide în spate și ar fi obținut un rezultat mai slab decât Ciucă sau Geoană în 2024. Se vorbește despre relația Cioloș – Franța. Franța a avut și gusturi mai bune. Iar Nicușor știe franceza, n-are nevoie de sufleor, translator sau antrenor. Dacă e Cioloș la Cotroceni, atunci de să nu vină și Vasile Dâncu?
2. Unii așteaptă minuni din partea lui Bolojan. Fiind obișnuit să mă mulțumesc cu puțin din partea politicienilor, îi doresc liberalului Bolojan să fie un prim-ministru mai bun decât liberalii Ludovic Orban, Câțu și Ciucă. Hai, că nici nu-i greu! Probabil că știe cum se lucrează cu PSD și USR. PSD se oferă pe tavă, acum tava au cărat-o Ciolacu, Stanescu și Grindeanu, iar useriștii cer cât mai mult, livrează doar pentru ei și au impunitate. Daca Dragnea n-ar fi fost tras pe dreapta, Ciolacu și Grindeanu ar fi ajuns în partidul lui Ponta – ProRomânia se numea. Sau nu? Cert e că Nicușor e președinte, Bolojan probabil că va fi premier, dar între useriști și pesediști se prelungește scandalul din campania electorală. Așa vor ei să impresioneze lumea și să-i influențeze pe cei care fac guvernul.
3. Sepepistul lui Nicușor – noul subiect al bârfă. S-a chiloțărit și presa politică. Și se vorbește despre frivolitatea asta mult decât despre prezența lui Nicușor în Polonia. Cel care a avut ideea vizitei în Polonia o fi fost român? Sau poate că Nicușor s-a îndrăgostit de Varșovia ca Balzac de contesa aia din Polonia, care s-a născut într-o localitate aflată azi în Ucraina. Nicușor a fost un candidat fără partid, dar cu un frumos culoar diplomatic. Aș prefera ca președintele României să se ducă pe viitor în Franța, nu unde îi convine Franței.